Colectarea deșeurilor din judeţul Bistriţa-Năsăud devine mai simplă, printr-o aplicație pe telefonul mobil

Colectarea deșeurilor din judeţul Bistriţa-Năsăud devine mai simplă, printr-o aplicație pe telefonul mobil

În eforturile sale de a transforma județul Bistriţa-Năsăud într-o regiune eco-friendly și de a asigura un mediu înconjurător mai sănătos, Supercom SA, în parteneriat cu ADI Deşeuri şi o companie privată din România, lansează o aplicație mobilă pentru colectarea deşeurilor, numită „ARA”.

Aplicația vine în sprijinul consumatorilor și le simplifică gestionarea deșeurilor cu un calendar de notificări, informații utile despre reciclare, dar și posibilitatea de a semnala anumite nereguli în procesul de colectare, direct de pe telefon. Iar pentru ca sortarea corectă să devină parte din rutina întregii familii, aplicația conține și un ghid despre tipurile de deșeuri care trebuie să ajungă în fiecare container sau pubelă.

S.C. Supercom S.A.: „Ca operator unic în domeniul managementului deşeurilor în judeţul Bistriţa-Nasaud, ne dorim îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciului furnizat, dezvoltarea tehnico-materială, diversificarea activităţilor precum şi creşterea gradului de satisfacţie a utilizatorilor serviciului de salubrizare. Aplicaţia ARA este prima aplicație cu caracter social de acest fel din țara noastră, iar implementarea proiectului răspunde așteptărilor și necesităților consumatorilor. Suntem convinși că un proces simplificat îi va încuraja pe oameni să devină mai responsabili privind colectarea selectivă. În același timp, vom avea un canal eficient de informare și comunicare cu cetățenii, prin care vom monitoriza și vom asigura buna funcționare a acestui serviciu public. Acesta reprezintă un pas înainte pentru demersul nostru de a optimiza gestiunea integrată a deșeurilor și de a îmbunătăți calitatea serviciilor.”

Aplicația clarifică orice confuzii pe care le-ar putea avea consumatorii privind sortarea deșeurilor și permite o mai bună organizare în ceea ce privește pregătirea pentru colectarea deşeurilor, prin cunoașterea calendarului de colectare și a eventualelor schimbări care pot surveni. Prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea de asemenea să solicite echipamente de colectare a deşeurilor. De asemenea, ei vor putea semnala eventualele nereguli în procesul de colectare, având posibilitatea să urmărească statusul sesizărilor printr-un sistem de tichete.

Obiective ambițioase: mai multă reciclare și mai puține deșeuri

Proiectul ARA și implementarea sa în județul Bistriţa pune pe primul loc grija pentru sănătatea populației și a mediului prin îmbunătățirea sistemului de colectare și depozitare a deșeurilor, dar și prin alinierea cu legislația națională și a UE privind depozitarea deșeurilor biodegradabile. Mai mult, autoritățile își propun ca în următoarea perioadă să reducă cantitatea deșeurilor depozitate, să optimizeze gestiunea integrată a deșeurilor, să îmbunătățească calitatea serviciilor și să crească nivelului de conștientizare al locuitorilor cu privire la beneficiile rezultate din reciclarea deșeurilor.

Reprezentant ARA, Ciorba Alina „Această aplicație eco-friendly poate deveni prietenul nostru cel mai bun, va fi Asistentul tuturor în colectarea și reciclarea responsabilă a deșeurilor, punând accent pe informarea corectă, rapiditate și eficiență. Ara are la bază sisteme integrate atât cu mașinile de ridicare, cât și cu pubelele simple, astfel că procesul de ridicare a deșeurilor și transportul este gestionat în timp real. Utilizatorii vor ști cu exactitate când să scoată pubelele în vederea colectării şi cum să sorteze corect deșeurile. Astfel, au informațiile necesare, modificări, anunțuri, reclamații – toate într-o singură aplicație pe telefon. În același timp, ei vor avea posibilitatea și să comande servicii suplimentare, cum ar fi colectarea deșeurilor voluminoase sau a deșeurilor din construcții și desființări etc. Iar pe viitor aplicația va fi completată şi cu alte funcționalități care să facă viața locuitorilor judeţului Bistriţa mai simplă și mai confortabilă.”

Colectarea selectivă a deșeurilor are numeroase beneficii pentru familii și comunitate: conservarea resurselor naturale și economisirea energiei, acces la resurse nepoluate, menținerea unui mediu mai curat, creșterea calității vieții, dar și dezvoltarea durabilă a orașului.

„Ara” poate fi descărcată gratuit ca orice aplicație obișnuită de pe Google Play (Android) și Apple store (iOS).

Mai multe detalii despre funcționalitățile aplicației Ara le găsiţi pe myara.ro.

Ioan Turc: I-am cerut inspectorului Mureșan să păstreze clasa de muzică și arhitectură ianuarie 18, 2021 - Inspectorul școlar general a reușit să înfurie părinții și elevii, în acest weekend, după ce s-a aflat că a tăiat SINGURA clasă de arhitectură, respectiv MUZICĂ, din oferta educațională 2021- 2022. Primarul Ioan Turc a anunțat că a avut o discuție cu Mureșan, cerându-i să păstreze acele clase. Mai mult, are o rugăminte și la adresa lui Sorin Câmpeanu:
Prefectul Stelian Dolha ne luminează: Câți dintre angajații Prefecturii iau spor COVID: ianuarie 18, 2021 - Angajații prefecturilor pot beneficia de spor COVID, conform unei OUG emise în august. După o săptămână de așteptări, prefectul Stelian Dolha ne ”luminează” CÂȚI angajați ai instituției pe care o conduce iau sporul.
FOTO/VIDEO Casă abandonată din Ștefan Cel Mare, cuprinsă de flăcări ianuarie 18, 2021 - O casă din zona Ștefan Cel Mare a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață. Se pare că aceasta este abandonată, iar acolo locuiesc de ceva vreme oameni ai străzii.
Evitând să prezinte clasele desființate din fiecare liceu, ISJ BN oferă publicului doar clasele de liceu „aprobate” ianuarie 18, 2021 - Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud a finalizat proiectul planului de școlarizare la nivelul județului Bistrița-Năsăud pentru anul școlar 2021-2022. Instituția evită să prezinte clasele desființate din fiecare liceu, prezentând publicului doar clasele rămase, care urmează să fie propuse Ministerului Educației.
Ce nu știți, că nu v-am scris: Conjurația incapabililor care ne conduc ianuarie 18, 2021 - Ne-am gândit că n-ar fi rău să facem o retrospectivă a fiecărei săptămâni, să nu uităm prea repede ce decizii iau cei care ne conduc, ce ușor merge treaba din vârful pixului când are politicianul un interes și cum nu se mișcă același pix când e vorba de interesul nostru, al comunității. Conjurația incapabililor...
Șeful ISJ BN – prof. Mihai Mureșan: „Trebuie să suferim absolut toți” Și profesorii de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” reacționează! ianuarie 17, 2021 - Am vrut să aflăm de la profesorul Mihai Mureșan, șeful ISJ BN, care au fost criteriile în desființarea celor 26 de clase din oferta școlară 2021-2022. Între clasele desființate se numără și două specializări UNICE în județ: cea de Muzică și cea de Arhitectură. Răspunsul ISJ BN a sunat halucinant și ne-a amintit de epoca socialistă de aur. „Trebuie să suferim cu toții! ”
Se deschide Pârtia Cocoș! ianuarie 17, 2021 - Așteptarea a luat sfârșit!  Bistritenii pot schia, de mâine, pe Pârtia Cocoș.
Deputatul Daniel Suciu: Să meargă Sighiartău până la Ministerul Agriculturii și să rezolve problema cu ajutoarele pentru fermieri tăiate ianuarie 17, 2021 - Fermierii pierd anul acesta două ajutoare care li se adresau. Una era pentru creșterea producției și alta pentru valorificaaea ei. ”Să meargă Robert Sighiartău din Pipera până la Ministerul Agriculturii, că și el a semnat pentru ajutorul ăla, și să rezolve să nu rămână fermierii fără bani” a spus deputatul Daniel Suciu.
VIDEO – Senatorul Ioan Deneș: Aproape 7 milioane de români vor plăti taxa auto pe care vrea Guvernul să o introducă! ianuarie 17, 2021 - Guvernul ia în considerare introducerea unei taxe auto de mediu. Conform senatorului Deneș, nu e vorba de reintroducerea taxei de primă înmatriculare, ci a unei taxe pe care milioane de români o vor plăti pentru mașinile pe care DEJA le au.
Aquabis: Fără apă potabilă, astăzi în Maieru ianuarie 17, 2021 - Se sistează apa potabilă, astăzi, 17 ianuarie 2021, în Maieru - anunță Aquabis.
COVID în BN: 28 cazuri noi, două decese și o persoană vindecată ianuarie 17, 2021 - DSP BN a raportat 28 de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore, pe raza județului nostru. Totodată, doi bistrițeni au decedat și unul a fost declarat vindecat. 
FOTO/VIDEO: Alpina Blazna vă provoacă la o inedită distracție: La înălțime…! ianuarie 17, 2021 - Dacă iubiți zăpada și distracțiile sau drumețiile la munte – musai să dați o raită și pe la Alpina Blazna! Vi s-a pregătit aici încă o surpriză:
Personalul medical și salvatorii se pot pensiona la 57 de ani! Cu o condiție! ianuarie 17, 2021 - Legea care permite pensionarea la 57 de ani a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, cei din sectorul operativ pot ieși cu 8 ani mai devreme la pensie. Totuși, trebuie, pe lângă vârstă, să mai îndeplinească o condiție:
Împușcat la vânătoare! ianuarie 16, 2021 - Polițiștii și salvatorii au fost solicitați azi în Rebrișoara la un accident....mai neobișnuit. Un bărbat ce se afla la vânătoare a fost împușcat de partenerul său.
NE PLACE… că la noi numără prefectul centrele de vaccinare fix ca-n Caragiale ianuarie 16, 2021 - Ca-n Caragiale și astăzi, la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, la 136 de ani distanță de când a fost scrisă comedia "O scrisoare pierdută"! A numărat prefectul Stelian centrele de vaccinare și i-au dat 13, din care 11 operaționale, fiind de fapt trei, practic două. La fix i-au ieșit, ce n-ați înțeles?!
Frig este, zăpadă este, bistrițenii tot pe Dealul Budacului se distrează! Pârtia Cocoș, închisă! ianuarie 16, 2021 - A nins aproape neîntrerupt, în tot județul, în ultimele zile. Temperaturile au scăzut muuult sub minus. Cum e weekend, bistrițenii se distrează...pe Budac. Pârtia Cocoș e încă închisă. Există doar promisiuni...
Profesoară corigentă la lecția umanității: A abandonat un câine în ger, aruncându-l dintr-un sac ianuarie 16, 2021 - Un gest observat în zona RAAL Bistrița a oripilat internauții. Dintr-o mașină a fost aruncat, la marginea drumului, un câine. Un participant la trafic a făcut imediat poze și a distribuit în mediul online. Câinele nu a mai fost găsit, deși numeroși iubitori de animale au mers în căutarea lui. Mașina din imagini aparține fostei directoare a școlii din Budacul de Jos. CUM explică profesoara gestul făcut:
BN: 3 cazuri noi, patru decese și trei bistrițeni vindecați, în ultimele 24 de ore ianuarie 16, 2021 - DSP BN a anunțat 33 de teste pozitive, în ultimele 24 de ore. Patru bistrițeani au decedat și trei au fost declarați vindecați, în contextul pandemiei. Totodată, 29 de pacienți au fost externați.
VIDEO – DISPAR 26 de clase a IX-a din anul școlar 2021 – 2022 ianuarie 16, 2021 - Elevii care finalizează școala gimnazială în acest an școlar trebuie să-și gândească bine planurile pentru viitor. În anul școlar 2021 – 2022 vor dispărea 26 de clase de liceu, școală profesională și învățământ dual. Deputatul Daniel Suciu consideră că acest lucru a fost urmărit odată cu schimbarea directorilor de școli.
Probleme cu vaccinarea, în etapa a II-a! Inclusiv ministrul Voiculescu recunoaște! ianuarie 16, 2021 - Etapa a II-a de vaccinare a fost demarată ieri, la nivel național, cu președintele Klaus Iohannis care a dat startul, vaccinându-se public. La câteva ore de la începerea etapei, au apărut și problemele. Platforma de programare a dat erori, iar centrele de vaccinare au fost...închise. Inclusiv ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a recunoscut public că există probleme, după ce înainte se lăudase că totul merge ca pe roate.
La Spitalul Județean nu se mai poate vaccina! EROARE de sistem, au închis centrul de vaccinare ianuarie 16, 2021 - Haosul din organizarea campaniei de vaccinare începe să se vadă. La Spitalul Județean nu se mai pot administra vaccinurile dintr-o eroare a sistemului, care a declarat închis centrul de vaccinare care funcționase aici în etapa I a campaniei de vaccinare, omițând că același centru a fost declarat funcțional și în etapa II. Situația ar fi la fel în toată țara.
Descoperă iarna și frumusețea munților noștri, străbătând cele 8 trasee de drumeții din Poarta Transilvaniei ianuarie 16, 2021 - A venit iarna, în toată splendoarea ei! Iar Bistrița Năsăud are zone în care iarna poate fii admirată în toată splendoarea sa. Există OPT trasee pentru drumeții, în această perioadă, în Poarta Transilvaniei. Echipați corespunzător, puteți vedea frumusețile naturii și ale iernii într-o escapadă de bine meritată.
Liceul de Arte rămâne fără clasa de Arhitectură! Fiecare liceu, obligat să renunțe la o clasă – ordin de la ISJ ianuarie 15, 2021 - Revoltă, indignare și disperare printre părinții din Bistrița, care au fost informați în această după-amiază de directorii școlilor că zeci de clase de liceu vor fi desființate în acest an. Între acestea, și clasa de Arhitectură a Liceului de Arte „Corneliu Baba” - unică în județ și chiar în regiune. Concurența aici este foarte mare, specializarea atrăgând anual elevi din Vatra Dornei sau Suceava. ISJ BN a transmis decizia azi, în jurul orei 16.00, fără a prezenta criteriile de selecție. Fără a da posibilitatea directorilor să reacționeze sau să-și susțină punctul de vedere...
GAFĂ de proporții a PNL BN: Numire politică a lui Adrian Crișan, pe lângă lege ianuarie 15, 2021 - Tenismenul Adrian Crișan este susținut la șefia Direcției Naționale Antidoping de... PNL BN. Ce nu pare să știe primarul Bistriței, Ioan Turc, jurist de meserie, este faptul că este vorba despre o funcție unde unde se cere independență politică, mai ales că Federația Mondială Antidoping sancționează dur orice imixtiune politică.
Prefectul Stelian Dolha l-a găsit pe „Elvis” de Bistrița și îl vrea model în campania de vaccinare ianuarie 15, 2021 - Prefectul Stelian Dolha intenționează să se folosească de imaginea unei personalități cunoscute a Bistriței pentru a promova vaccinarea, așa cum Elvis Presley, în 1956, a popularizat vaccinarea contra poliomilitei, vaccinându-se public. Acesta va apela la ultramaratonistul Tibi Ușeriu.
De luni începe a doua etapă de vaccinare și la Bistrița! CUM vă puteți programa: ianuarie 15, 2021 - Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat azi, dând astfel startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare anti-COVID. LA Bistrioța, vaccinările vor începe de luni, la POliclinică - Clădirea Pediatriei. CUM vă puteți programa:
Primarul Doru Crișan, revoltat de dispariția unei clase, la liceul din Prundu Bârgăului. Replica profesorului Mihai Mureșan, șeful ISJ BN: ianuarie 15, 2021 - primarul Doru Crișan din Prundu Bârgăului a comentat, revoltat, dispariția unei clase în planul de școlarizare, la Liceul „Radu Petrescu”. „În loc să avem un trend ascendent în sistemul de învățământ la nivel local și nu numai, în loc să ne dezvoltăm prin crearea de oportunități, tindem spre regres...”. Mihai Mureșan, șeful ISJ BN, susține că lucrurile nu stau așa:
FOTO/VIDEO Accident spectaculos la benzinărie: două mașini s-au ciocnit, una s-a răsturnat printre pompe ianuarie 15, 2021 - Un accident spectaculos a avut loc în această după-masă în localitatea Susenii Bârgăului. Două autoturisme s-ar fi ciocnit într-o benzinărie, unul dintre ele răsturnându-se printre pompe în urma impactului. Un bărbat de 21 de ani a fost rănit.
Bârgăuanul ce și-a înjunghiat fratele, după gratii! CÂT va sta în închisoare: ianuarie 15, 2021 - Doi frați s-au luat la ceartă în luna septembrie a anului 2019. Fratele mai mare a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe celălalt. Ieri, bârgăuanul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița, având de ispășit pedeapsa pentru tentativă de omor.
VIDEO – Deputatul Daniel Suciu: E clar de ce la Bistrița mai e nevoie de un subprefect! Ca să știe CUM să comunice ianuarie 15, 2021 - Primarul Bistriței explica ieri că vom avea doi subprefecți. În cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD BN, deputatul Daniel Suciu a găsit și motivul ”Ca să știe CUM să comunice”. Asta după ce social-democrații au primit un răspuns hilar la o petiție depusă la Instituția Prefectului.