9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

VIDEO – Combaterea consumului de droguri în BN: Unii cu pliante, alții cu activități alternative și mărturii ale celor ce-au scăpat de droguri!

Instituția Prefectului a aprobat ieri un plan stufos, de 17 pagini, de combatere a consumului de droguri din județ. Dintre instituțiile implicate, unele au venit cu idei inovative. Altele au rămas la pliante și afișe.

La începutul lunii iunie, reprezentanți ai diferitelor instituții din județ, dar și ai cultelor religioase, au avut o întâlnire la prefectură. S-a decis ca fiecare instituție să vină cu un plan de implicare în combaterea consumului de droguri la nivelul județului.

După aproape jumătate de an de la acel moment, ieri, în ședința de Colegiu Prefectural, s-a prezentat proiectul. Activitățile cuprinse pe cele 17 pagini ale proiectului, au fost aprobate.

Vă redăm, mai jos, unele dintre activitățile propuse:

  • Primăria Bistrița
    • proiectare filme cu mesaje despre consumul de droguri
    • spot anti-drog în colaborare cu SFAB și Florian Zapra
  • Jandarmii
    • activități în 10 școli din județ, pe care le vor vizita de două ori în decursul anului școlar 2022 – 2023
  • Polițiștii
    • proiectare filme educative
    • proiect ”Cărți vii” – elevii întâlnesc persoane încarcerate sau care au fost încarcerate și află de la aceștia mărturia vieții lor
    • întâlniri cu elevii și dezbateri pe tema drogurilor
  • Direcția de Sănătate Publică
    • propuneri pentru realizarea de spații unde tinerii se pot recrea/ acces gratuit la bazele sportive
    • solicitare de introducere a cursurilor legate de droguri – prima dată la școlile profesionale
    • echipe consultative în școli, formate din psiholog, profesori, părinți, reprezentanți ai elevilor
    • instruirea medicilor din școli și a portarilor/agenților de pază în recunoașterea simptomelor unei persoane drogate și a comportamentului acesteia
  • Lucian Petraș
    • competiții promovate/premiate pe pagina de Facebook ”Bistrița spune NU drogurilor”
    • vizite în școli cu persoane care au fost dependente de droguri, din cadrul Centrului Teen Challenge și provocarea elevilor să răspundă la unele întrebări
  • Inspectoratul Școlar 
    • derulare proiect ”Prin sport și mișcare, departe de droguri”
    • încurajarea elevilor și a profesorilor să participe la cursuri educative
  • CPECA BN – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog BN

    • prezentare informații despre droguri unui număr de 26 de clase de elevi din județ în anul școlar 2022- 2023
    • O ORĂ/an școlar de prezentare a informațiilor despre consumul de droguri pentru clasele VII- VIII – DACĂ sunt solicitați
    • standuri cu informații și pliante la sărbătorirea unor zile naționale/mondiale/internaționale legate de diferite subiecte
    • pliante cu informații despre consumul de droguri ce vor fi date prin intermediul ISJ BN părinților și elevilor
    • participare la ședințele cu părinții- dacă sunt solicitați și programați
    • discuții cu preoții/conducătorii cultelor religioase recunoscute în România pentru a le explica despre fenomenul consumului de droguri. Aceștia ar urma ca apoi să transmită informația către congregații
    • proiect ”Fred goes net” – la sediul CPECA
    • Încheierea unui parteneriat cu Spitalul Judetean de Urgență Bistrița (Secția de Psihiatrie și UPU) – în vederea realizării unei statistici

Și CPECA urmărește cazurile care ajung la UPU/Psihiatrie? Acolo ajung copii/elevi drogați! Urmăriți cazul? Adică, mergeți la școala de unde provine elevul respectiv, la clasa respectivă?? Sau dacă nu e prins în proiect, nu mergeți? Urmăriți cazurile respective? Sau e doar pentru o statistică??” au întrebat reporterii Bistrițeanul.ro

Noi nu știm cine vine la UPU sau Psihiatrie, că fișele sunt codate. Mai mult, fiind vorba de minori, ei trebuie să fie însoțiți de părinți. Deci ei trebuie să vină la noi! Ei trebuie să ne caute! Noi nu avem cum!” a răspuns Maria Borcani, șefa CPECA BN de 16 ani.

Păi și cum deveniți vizibili?

Ce faceți ca să vă cunoască? Întreb pentru că de la ultima mea discuție cu dumneavoastră, de acum un an de zile, v-a crescut pagina de Facebook cu doar 250 de urmăritori! Ce anume faceți ca să deveniți vizibili??!” au insistat reporterii Bistrițeanul.ro

”Păi e drept că aici mai avem de lucru, să devenim vizibili. Ca cei care consumă droguri, sau au consumat, să știe despre noi și să știe că pot beneficia de aceste servicii gratuit!” a răspuns Maria Borcani.

Despre CE face sau NU face CPECA BN, Bistrițeanul.ro a mai scris aici:

DROGURI PRINTRE TINERI: Tu știi cui trebuie să te adresezi când te prinde „vraja” drogurilor?!?

Centrul de Prevenire și Consiliere Antidrog: Bistrița-Năsăud NU este pe locul 2 la consumul de droguri! Informația e eronată

VIDEO – DROGURI PRINTRE TINERI: Și CJ BN ia atitudine! Se lasă cu plângere împotriva comisarului antidrog

Cele 17 pagini ale proiectului de combatere a consumului de droguri la nivelul județului le puteți consulta aici:

Plan de stopare a consumului de droguri

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.