25.6 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 27, 2026

Consiliul Județean va acorda noi titluri de Cetățean de onoare al Județului Bistrița-Năsăud: Președintele Raionului Glodeni, printre nominalizați

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va acorda cinci noi titluri de Cetățean de onoare al județului, „pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud pe plan internațional”.

Consilierii vor avea de aprobat, în ședința Consiliului Județean BN din 29 februarie, cinci nominalizări la titlul de Cetățean de onoare al județului.

Printre personalitățile nominalizate se numără și Josef Wojcieck Tomal, președintele Consiliului Județean Myślenice din Polonia.

Deși activitatea domniei sale nu s-a desfășurat în județul Bistrița-Năsăud, sprijinul pe care l-a acordat acestui parteneriat și calitatea auto-asumată de ambasador al județului Bistrița-Năsăud în lume a crescut vizibilitatea județului, contribuind la promovarea acestuia.

Jósef Wojcieck Tomal a contribuit la crearea unei puternice legături între județul Bistrița-Năsăud și județul Myślenice prin schimburi de experiență, muncă, obiective comune și dorința de a implementa proiecte inovative, pentru a dezvolta, în bine, nivelul de trai al locuitorilor celor două județe.

A sprijinit artiștii, dar și mediul de afaceri, învățământul dar și grupurile de acțiune locală.

Administrația și oamenii de afaceri din județul Myślenice, au acordat consultanță și asistență companiilor din Bistrița-Năsăud în domeniul atragerii de fonduri europene, al managementului deșeurilor, dar și al infrastructurii de apă și apă uzată”, argumentează inițiatorii proiectului. 

Alte patru personalități vor primi titlul de Cetățean de onoare al județului BN, „în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția importantă la promovarea valorilor românești, a respectului reciproc, a prețuirii valorilor fundamentale universale și pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud pe plan internațional”.

Este vorba despre Antje Hochwind-Schneider (președinte Consiliul Județean Kyffhäuser, Germania), Heiko Ernst Dietmar Kärger (președintele Consiliul Județean Mecklenburgische Seenplatte, Germania), Doron Shidlov (președinte Consiliul Regional Brenner, Israel) și Oxana Albu (președinte Raion Glodeni, Republica Moldova).

Titlul reprezintă o distincţie onorifică, pentru recunoaşterea meritelor, cinstirea şi onorarea personalităţilor marcante, care au activat şi excelat în diferite domenii – promovând judeţul Bistriţa-Năsăud pe plan naţional şi/sau internaţional.

Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud” este cea mai înaltă distincţie conferită de Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud unor persoane fizice române sau străine, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, în semn de apreciere şi recunoaştere a carierelor de excelenţă, a unor fapte, acte şi performanţe notabile.

Care sunt ceilalți cetățeni de onoare ai județului, descoperiți AICI.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...