Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Gabriel Lazany a precizat că în următorii 4 ani, containerele semi-îngropate și cele clasice dintre blocuri vor fi înlocuite cu insule ecologice, precum cele de pe strada Crinilor. Mai mult, și dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să prevadă în proiecte astfel de construcții de colectare separată a deșeurilor.
Toate containere clasice și cele semi-îngropate pentru reciclabile vor fi înlocuite în următorii 4 ani cu insule ecologice. Prima locație unde au fost deja amplasate este strada Crinilor, unde a fost amenajată și o piațetă.
Modelul este luat de municipiul Cluj-Napoca și vine să îi împiedice pe cei care caută prin gunoaie să mai ajungă la deșeuri și să le împrăștie. Insula ecologică de pe Crinilor este prevăzută inclusiv cu pubelă pentru bio-degradabile.
„Este un proiect foarte bun. El este implementat integral și la nivelul Clujului și cred că este soluția cea mai bună în momentul de față pentru orașul nostru și cred că chiar în săptămâna următoare vom iniția o procedură de achiziție publică, prin care vom încheia un acord cadru pe 200 astfel de insule ecologice îngropate, astfel încât să schimbăm tot ceea ce înseamnă colectare de deșeuri în tot orașul”, a declarat primarul Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.
Următoarele insule ecologice vor fi amenajate în apropierea parcării de pe strada Bistricioarei. Tot cu astfel de insule ecologice vor fi înlocuite și containerele semi-îngropate de pe Crinilor de lângă spațiul de joacă. În următorii 4 ani va fi înlocuit sistemul actual din întreg orașul:
„Anul acesta facem acord cadru pe 4 ani. Deci în următorii 4 ani, eșalonat, pentru că valoarea este destul de mare și este suportată integral din bugetul municipiului. O să înlocuim peste tot cu insule îngropate. Ați văzut că nu mai au acces la ele cei care caută în gunoaie”, a completat edilul.
Acesta a mai spus că a cerut inclusiv dezvoltatorilor imobiliari să prevadă în proiecte astfel de insule ecologice îngropate, iar cei care pregătesc proiecte imobiliare s-au conformat deja.













