Două fete au fost surprinse aseară în timp ce se păruiau chiar într-o parcare de pe strada Arțarilor. Au asistat la întreaga scenă încă un tânăr care o însoțea pe una dintre „protagoniste” și o altă tânără. Potrivit IPJ BN, cele două fete care apar în filmarea făcută publică de Bistrițeanul.ro sunt minore. În conflict a fost implicată și o altă tânără, care n-a fost surprinsă în imaginile primite de reporterii Bistrițeanul.ro.
Scena s-a petrecut aproape de miezul nopții, într-o parcare de pe strada Arțarilor. În imaginile primite de Bistrițeanul.ro apar două tinere care se păruiesc, pe jos, lângă mașinile parcate. Mai apare o altă tânără care asistă la toată scena, dar și un tânăr, care încerca să le despartă, fără reușită însă.
La un moment dat au fost sesizați polițiștii, care o imobilizează pe una dintre tinere și o iau cu forța de la fața locului. Aceasta a fost dusă la sediul IPJ BN și audiată
Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean s-a deschis dosar penal, fiind cercetată infracțiunea de „lovire sau alte violențe”. Datele problemei s-ar putea schimba, în urma audierilor și a eventualelor plângeri ale celor implicate.
Se pare că cele două tinere din imaginile prezentate de Bistrițeanul.ro sunt minore, una având doar 15 ani, iar cealaltă 17. În scandal a mai fost implicată o tânără de 20 de ani, care s-ar fi bătut și ea, dar care nu apare în imaginile deținute de Bistrițeanul.ro
„La data de 2 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au intervenit și au aplanat un scandal, sesizat prin S.N.U.A.U.112.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că scandalul a izbucnit în apropiere unui bloc din Bistrița. Astfel, o minoră de 15 ani care se afla cu un tânăr de 20 de ani ar fi fost agresată fizic de alte două tinere, de 20 de ani, respectiv 17 ani.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri, iar polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
La fața locului au intervenit și jandarmii, care au aplicat două amenzi contravenționale în valoare totală de 1000 de lei pentru provocare/participare la scandal și două avertismente scrise pentru adresarea de injurii.














