10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Cu proaspăta parcare de pe Rodnei aproape goală, Primăria plănuiește încă o parcare supraetajată la doi pași, pe Carpați

În urma demolării unui punct termic, Primăria Bistrița a amenajat în spatele blocului 1 de pe strada Rodnei 16 locuri de parcare. Deși parcarea respectivă este mai mereu aproape goală, municipalitatea vrea să mai cumpere  un teren de pe strada Carpați, situată lângă, pentru o parcare supraetajată.

În această toamnă, punctul termic din spatele blocului nr. 1 de pe strada Rodnei a fost pus la pământ pentru a face loc unei parcări. Având în vedere faptul că urmează să dispară câteva mii de locuri de parcare grație unor proiecte pe fonduri europene, investiția a fost de bun augur.

Problema este că parcarea cu 16 locuri de parcare este aproape goală, iar locuitorii de pe străduța de lângă, Carpați, preferă să își lase mașinile pe trotuar. La fel și cei care vin și își aduc copiii la grădinița Trenulețul Veseliei situată la 200 de metri de parcare. Abia după sesizări insistente Poliția Locală a percutat și a făcut „ordine” pe Carpați, o singură dată, acum luni bune.

Cei care nu stau în zonă și trec pe Rodnei, în căutarea unui loc de parcare nici nu știu de parcarea care a luat locul punctului termic, aceasta nefiind semnalizată prin indicatoare.

Trotuarele de pe strada Carpați sunt mai tot timpul pline de mașini…

În aceste condiții, Primăria Bistrița scoate din visterie aproape 160.000 de lei pentru a achiziționa 356 de metri pătrați de teren pe Carpați, pentru a face, o parcare supraetajată.

„Terenul este situat într-o zonă de blocuri de locuințe colective, în imediata vecinătate a imobilului-teren își desfășoară activitatea și o grădiniță de stat, Grădinița cu Program Prelungit nr. 14, Trenulețul Veseliei. Fiind cunoscută lipsa locurilor de parcare din zonă, atât pentru locuitorii zonei, cât și pentru personalul instituției de învățământ și părinți, Primăria și-a propus amenajarea unei parcări supraetajate care cuprinde terenul amenajat ca parcare de reședință, cel rezultat în urma demolării fostului PT 20, situat în imediata vecinătate și cel în discuție aflat la intrarea în zona de pacare, reprezentând astfel un interes major pentru realizarea parcării supraetajate propuse”, justifică investiția Primăria Bistrița.

Consiliul Local al municipiului Bistrița urmează să își dea acordul pentru achiziționarea terenului de pe Carpați, în ședința din această lună.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Nu-i problema, sa se faca cat de multe locuri de parcare. Orasul trebuie dezvoltat si pentru anii care vor urma, nu doar pentru nevoile actuale.
    Unde sunt locuri de parcare dar totusi se parcheaza aiurea, recomand concetatenilor sa sune la politia locala fara nicio retinere, la telefon 0263 239 376.

  2. Prea comozi sa lase masinile in parcare, si sa faca cativa pasi pe jos! poti face o mie si una(1001) parcari , cei nesimtiti tot pana in pragul usi merg cu masina, de parca s-au nascut in masina si nu pot fara. aplicate legile cum trebuie, si sa vezi nici urma de masini parcate aiurea

  3. Sau se pot monta stalpi/ bare care sa impiedice parcarea. Pe vremuri existau in oras niste stalpi negrii legati intre ei cu un lant negru foarte aspectuosi din punct de vedere estetic. Nu stiu unde au disparut si pacat ca nu se mai utilizeaza erau la fix pentru un oras cu radacini medievale cum este Bistrita.

  4. Ideea in sine este foarte bună. Tinând cont de lipsa locurilor de parcare, cât despre persoanele care parchează tot unde parcau inainte, este „puterea obișnuinței” care o să se rezolve cu 1-2 avertismente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.