15.7 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Cum a reușit Supercom să-și prelungească șederea la Bistrița cu încă trei ani cu investiții pe banii noștri

Anul trecut în martie, Supercom a câștigat licitația pentru colectarea deșeurilor în județ în următorii 5 ani. Această perioadă a fost rapid prelungită cu încă 3 ani, argumentul principal fiind investițiile pe care le va face Supercom, pe banii noștri evident.

După o licitație întinsă pe câțiva ani, Supercom a semnat în martie anul trecut un contract cu ADI Deșeuri, care se întinde pe 5 ani. Valoarea acestuia ajungea în 2019 la 66,3 milioane de lei fără TVA.

Surpriză însă, în același an, contractul care se întindea pe 5 ani este prelungit pentru încă trei ani. Investițiile pe care trebuie să le facă Supercom au fost artificiile folosite de Supercom pentru a-și prelungi șederea la Bistrița până în 2027.

„În martie 2019 a fost semnat contractul pe o perioadă de 5 ani. Acum cu ocazia modificării sistemului de salubrizare, a fost prelungit la 8 ani, pentru a putea să amortizăm toate investițiile care au fost impuse operatorului, astfel încât să nu depășim pragul maximal al tarifelor. Noi prin contractul de finanțare cu Uniunea Europeană avem stabilite niște praguri maximale ale tarifelor, care nu pot fi depășite. Ca să ne putem încadra cu modificările legislative, costurile suplimentare impuse operatorului, care sunt amortizate în tarif a trebuit să facem prelungirea aceasta cu încă 3 ani”, a explicat la Bistrițeanul LIVE Pavel Plăian, directorul ADI Deșeuri.

Acesta a precizat că exista posibilitatea ca investițiile respective să se facă din fonduri publice sau din fondurile operatorului, care vin tot de la populație, din taxa practicată de Supercom.

Investițiile la care se referă directorul ADI Deșeuri sunt pubelele cu cip care vor fi oferite bistrițenilor.

Emisiunea o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/855219054914487/

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...