17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

CUM arată declarația pe propria răspundere pe care o vom folosi de zilele viitoare:

Bistrița va intra în carantină. E o chestiune de una sau două zile. Autoritățile județene au făcut publică declarația pe propria răspundere pe care vom fi nevoiți să o avem asupra noastră la ieșirea din case. CUM arată:

Bistrița va intra în carantină, zilele viitoare. Instituția prefectului a anunțat că au fost trimise documentele spre autoritățile centrale și se așteaptă acum răspunsul de la București.

Astfel, ieșirea din case, pe perioada carantinei, se va putea face DOAR pe bază de declarație pe propria răspundere.

Autoritățile au făcut public modelul declarației.

Model de declarație pe propria răspundere pentru circulația pe timp de zi, pentru perioada în care municipiul Bistrița (și localitățile componente) va fi în carantină. O serie de astfel de declarații, tipărite, vor fi distribuite și în benzinăriile din zona carantinată” au anunțat aceștia.

Modelul de declarație îl puteți descărca și de AICI.

CE alte măsuri vor fi impuse, la nivelul municipiului, odată cu carantinarea, puteți reciti aici:

Se instituie CARANTINA în Bistrița! Ce măsuri avem de respectat

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.