14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Cum au ajuns bogații Bistriței, cu vile în cartierele noi, să consume apă mai bine de un an fără să o plătească

Parte din pierderile importante de apă înregistrate de Aquabis se datorează furtului de apă. Deși pare greu de crezut, în spatele acestor branșări ilegale se numără firme sau chiar posesorii de vile în cartiele noi ale Bistriței.

Cu 75% din rețelele de apă din municipiu înlocuite, Aquabis încă înregistrează pierderi de apă, care ajung la 38%. Cu alte cuvinte, 38% din apa captată și distribuită în rețele se pierde și nu este facturată.

De vină pentru această situație par să fie rețelele vechi care n-au fost încă modernizate, avariile, dar și… furturile de apă.

„O mare parte din aceste pierderi sunt furturi, pe lângă pierderile tehnice. De unele nu-s străini nici colegii noștri de la Aquabis. Sunt și angajați ai Aquabis care împreună cu „oameni de bine” au grijă de bypass-uri și de contoare. Aceste furturi se întâmplă peste tot, începând de la agenți economici la persoane fizice din municipiul Bistrița și până în capătul județului”, a precizat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, într-o conferință de presă.

Potrivit directorului Aquabis, Ioan Șandru, numărul de dosare penale întocmite pentru furt de apă a ajuns la 80 și cel mai probabil va trece de 100 în perioada următoare.

Posesorii de vilă consumă apă „gratis” și de un an de zile

Deși pare greu de crezut, în spatele furturilor de apă se află posesorii de vile din cartierele noi ale Bistriței. Unii dintre ei consumă apă fără să o plătească de mai bine de un an.

„E vorba despre case noi, în partea orașului unde s-a tot construit. Mai avem de verificat și vom trece de 100”, a mai spus Șandru.

Se fură și în mediul rural, unde oamenii au găsit metode să „fenteze” contoarele și folosesc apa distribuită de Aquabis pentru a-și uda grădinile. Unii fură chiar cu complicitatea angajaților Aquabis.

De anul viitor vor fi înființate mai multe echipe care îi vor vâna pe hoții de apă. De asemenea, se va apela și la camere de supraveghere, dar și la apometre, care să arate clar câtă apă primește o localitate și câtă este facturată.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Au vile construite fara autorizatie si in complicitate cu indisciplinatii sau mai degraba penalii de la disciplina (!!!) in constructii! Desi am facut o sesizare scrisa privind o constructie neautorizata ( culmea, a unui politist ) nici macar nu au catadicsit sa raspunda. Si-si mai zic autoritati…Golaneala pe banii nostri ! Si primarului nost i-a intrat praf de stele in ochi, nu vede dar nici nu vrea sa vada debandada si dispretul legii ce domneste in unele parohii ale dumisale. Cum era cu auditul? Dar De ce sa plateasca un audit cand mai bine isi intareste sustinerea platind vouchere de vacanta , contrar legii. A, pardon, pentru ei nu exista lege…doar instante binevoitoare, si independente, desigur!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.