10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Cum vrea municipalitatea să se scape de aurolaci și cerșetori. Asigurarea meselor și a unui loc de muncă – printre soluții

Municipalitatea începe să ia în serios problema aurolacilor și cerșetorilor, care par să se fi înmulțit în ultima perioadă, spre disperarea bistrițenilor. După mai multe ședințe de lucru au fost luate, timid, și primele măsuri menite să îi „alunge” de pe străzi:

Primii pași au fost făcuți în septembrie, când a fost organizat un comitet municipal care să identifice măsurile ce pot fi luate pentru a stopa acest fenomen. Atunci a avut loc și prima întâlnire, la aceasta participând reprezentanți ai Instituției Prefectului, IPJ, Poliției Locale, Jandarmeriei, DGASPC, Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei, Agenției Naționale Antidrog și ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

„În baza primei întâlniri din luna septembrie s-au luat următoarele măsuri de prevenire și combatere a acestui fenomen: demararea de anchete sociale detaliate, pentru toate persoanele aflate în evidențele autorităților ca fiind consumatori de substanțe halucinogene, intensificarea patrulării echipajelor de la Poliția Municipală Bistrița, Poliția Locală Bistrița și Jandarmerie în zonele frecventate de aceste persoane, persoanele minore care au fost găsite pe stradă consumând substanțe halucinogene au fost aduse în Centrul Social al Primăriei Bistrița pentru o perioadă de cel puțin 24-48 de ore”, informează viceprimarul Cristian Niculae, pe pagina sa de Facebook.

Acesta recunoaște însă că aceste măsuri nu au o eficiență ridicată, solicitând propuneri de modificare a legislației actuale. Printre acestea se numără: introducerea de sancțiuni pentru comercianții de substanțe potențial halucinogene, care nu respectă prevederea de a nu vinde minorilor sau încadrarea consumatorilor ca fiind „urgențe psihiatrice” pentru ca aceștia să poată fi internați măcar 24 de ore într-o instituție medicală, sub supraveghere medicală și psihologică.

De asemenea, se dorește crearea unui centru multi-instituțional la nivel local, care să trateze aceste cazuri de consumatori, dar și stabilirea unui set de măsuri sociale pentru reintegrarea în comunitate a acestor persoane. Municipalitatea vrea chiar să le găsească un loc de muncă pentru minim un an sau să le asigure două mese pe zi pentru minim 30 de zile la cantina socială.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.