9.9 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Cupa orașului Năsăud la șah a deschis apetitul pentru sportul minții. Orașul academicienilor va avea un club profesionist de șah

Năsăudul a fost capitala șahului județean timp de două zile, 9 și 10 iulie, în urma organizării evenimentului „Cupa orașului Năsăud la Șah”, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” a localității.

La competiție au participat pasionați de șah din mai multe zone ale țării, din Bistrița, Cluj-Napoca, Sighișoara, Târgu Mureș și altele. Pentru participanți au fost stabilite patru categorii: U12, U18, Adulți amatori și Adulți legitimați.

În urma evenimentului, Dorin Vlașin, primarul Năsăudului, a declarat că se simte mulțumit, iar competiția va continua cu a doua ediție în toamnă.

„A fost foarte bine venit, chiar am rămas mirat. Arbitrul internațional, Sebastian Volcinsche, venit din Neamț, a spus că nu pare a fi prima ediție pentru că organizarea a decurs foarte bine. Vrem să organizăm încă o ediție în toamna acestui an dacă toate lucrurile decurg bine. Am avut solicitări de la oameni pentru a organiza inclusiv o competiție de table, iar eu cred că este realizabil și benefic”, a declarat primarul pentru Bistrițeanul.ro.

Iată clasamentul și rezultatele:

Categoria Under 12:

  1.  Donici-Maier Luca
  2.  Gavriloaie Elias
  3.  Răzvanță Ana

Mențiuni speciale:

Rus Anya Isabella, Pop Jeremiah,Bucur Cristian, Ivan David

Categoria Under 18:

  1.  Donici-Maier David
  2.  Cihărean Denis Mario
  3.  Rebreanu Ioan

Mențiuni speciale:

Bachiș Ovidiu, Hurdea Rareș Cătălin

Categoria Adulți amatori:

  1.  Balint Gyorgy
  2.  Filip Alin Gabriel
  3. Soroiu Ștefan

Categoria Adulți legitimați:

  1. Dudașu Ioan Cristian
  2.  Rusan Paul Cristian
  3.  Chima Radu Niculin

Vlașin își dorește ca la nivelul județului Bistrița-Năsăud să existe alt club de șah pe lângă cel al municipiului Bistrița, așa că unul va fi înființat la Năsăud.

„Am discutat cu o parte din doritori și sunt deschiși pentru înființarea unui club omologat de șah. Există unul deja, la Bistrița, dar noi suntem în măsură să deschidem încă unul. Ne gândim să facem toate demersurile, mai ales că la nivelul unui județ, pentru a deschide o asociație, ai nevoie de trei cluburi.

Sun mulți jucători de șah în zona noastră și trebuie să avem un club pentru ei. Spre exemplu, cel mai bun băiat de la categoria U18 are 14 ani, vine din Bichigiu și a câștigat toate meciurile, a avut și o remiză. Ar fi păcat să nu ducă acest lucru la nivel profesionst”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Dorin Vlașin, primarul orașului din Năsăud.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.