21.6 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

Inspectoratul Școlar BN va fi desființat. Modificări în mandatul directorilor de liceu, propuse de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Inspectoratele școlare județene vor fi desființate – a anunțat astăzi Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Acesta a prezentat modificările propuse pentru cele două Legi ale Educației care vor intra de mâine în dezbatere publică.

Inspectoratele școlare județene se vor desființa, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu, subliniind că acestea se vor transforma „în direcții județene de învățământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică. 

Atribuțiile vor fi inspecția de specialitate, organizarea de sistem, gestionarea mobilității personalului didactic, evoluția în carieră, mă refer aici la gradele didactice și titlurile de profesor emerit – altă notate – plus alte atribuții administrative. Un rol absolut esențial îl va avea autoritatea națională pentru inspecție școlară și asigurarea calității (ANISAC)”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a prezentat astăzi propunerile cuprinse în cele două Legi ale Educației, notează Edupedu.ro.

Acestea vor fi lansate mâine în dezbatere publică, timp de 35 de zile. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ.

Noile legi ale Educației – una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel superior – ar trebui să intre în vigoare din septembrie 2023. Anunțul a venit astăzi, din partea ministrului Sorin Cîmpeanu.

Între propunerile noilor legi se regăsește și posibilitatea de încetare a mandatului unui director de școală. Aceasta în situația în care se constată că nu s-au îndeplinit standardele minimale de calitate. Care vor fi atribuțiile inspectorilor școlari – descoperiți AICI

Elevii care încep clasa a VII-a în septembrie 2022 pot susține un examen de admitere la anumite licee, a mai explicat ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a completat că acele colegii naționale care demonstrează calitatea educației vor avea dreptul să organizeze propriile examene de admitere.

Modificări se anunță și pentru elevii care încep clasa a IX a în anul școlar 2023-2024. Ei vor susține examenul de Bacaluareat diferit, dacă Legile Educației se aprobă în această variantă.

Absolvenții de clasa a XII-a ar putea susține o singură probă ce conține verificarea competențelor pe mai multe materii. Detalii suplimentare – AICI

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...