27.1 C
Bistrița
marți, iunie 22, 2021

DE CITIT: Un bunic paralizat l-a învățat cum ar putea fi precum Dumnezeu…

Bunicul meu Constantin a rămas paralizat. Şi-a făcut nişte cârje, ca să se poată deplasa singur. N-a suportat ideea că cineva trebuie să-l ducă la baie. Eram şi eu în preajma lui, pentru că pe atunci nu se mergea la şcoală decât iarna, când nu mai era nimic de muncit la câmp… Stând aşa acasă, bunicu-meu mă ţinea pe lângă el… Lucra tot felul de unelte, făcea linguri, greble, cozi de furci, ştia să facă aproape tot… Numai mâinile şi le putea folosi…

Ca să mă poată ţine lângă el – îmi făcea tot felul de animale din lut. Îmi plăceau teribil. Putea face mult mai multe, dar îmi făcea ce credea el că m-ar cuceri la vârsta aia mică… Aproape 7 ani… Un miel, un ţap, un lup, un ied, o capră, un cal… Numai ca să mă poată trimite să-i aduc tot felul de unelte.

Nu mergeam la joacă cu alţi copii, stăteam acolo lângă el fiindcă-mi plăceau teribil de mult jucăriile alea… Mi se mai stricau, se rupea câte-un picior, câte-un cap… Şi mergeam să-l rog să-mi mai facă. Dar la un moment dat mi s-a răstit – Da’ ia fă-ţi şi tu…!

Atunci a scăpărat între noi un fel de scânteie… Hai să-i zicem artistică. Mi-am pus în gând să fac şi eu. Mi-am zis – lasă că mă apuc eu de făcut jucării, lasă că tot îl ajung eu odată şi-odată…! Şi am început să fac pe ascunselea. Luam lut dintr-o râpă grozavă, de lângă mătuşa Anică. Pentru că numai acolo era un lut de culoare roşie…

Mergeam desculţ până la râpa aia în cămeşă din aia lungă, albă, de cânepă – şi venind pe drum tot modelam la jucăriile mele. Şi mă mai ştergeam pe mâini de cămeşă, care până acasă se făcea roşie… Şi ăla scandal ce începea acasă! Că de ce mi-am moşcolit iară cămaşa, că numai cu câteva ore înainte era curată… Şi acuma era toată roşie! Uneori primeam şi bătaie pentru asta… Dar eram deja în culmea fericirii. Pentru că între timp, după vreo doi ani, îl ajunsesem deja pe bunicul meu… Aşa socoteam. Ajunsesem să modelez aproape la fel de bine ca el.

O şcoală în care se fac statui mari cât casa…

Bunicul meu Constantin fusese muşcat de un câine turbat… Pentru că medicul de la dispensar nu era în sat, notarul l-a trimis la Cluj… Unde s-a dus pe jos. Numai că pe drum i s-a infectat piciorul… De acolo a rămas cu picioarele paralizate… L-au ținut vreo două săptămâni în spital. Apoi l-au trimis acasă. Iar în drum spre gară – a văzut statuile din Cluj. Mihai Viteazu și Matei Corvin… Şi se apropia toamna, vremea de mers la şcoală, şi atunci mi-a aruncat prima săgeată, aşa în treacăt… Mă copile – vezi că este la Cluj o şcoală în care se fac statui mari cât casa…!

Să vezi metodă pedagogică la bătrânul ăsta fără şcoală, fără pregătire…!

Mă copile… Nu uita că Dumnezeu o făcut din lut tot ce vezi tu aici de jur împrejur. Şi copaci, şi case, şi oameni – tot, tot! Şi numa’ o suflat peste ele că toate s-au şi făcut adevărate şi au prins viaţă! Dacă tu o să fii un copil bun şi o să lucrezi mult mult, o să ajungi şi tu mare, cu barbă albă ca a lui Dumnezeu. Și atunci o să poţi şi tu să-ţi faci tot ce-ţi trebuie. Şi apoi numa’ sufli peste ele şi se fac adevărate…!

Aşa mi-a spus. Şi l-am crezut pe cuvânt… Pentru imaginaţia unui copil mic care nu avea nimic, a fost ca o explozie… Îmi şi imaginam cum o să-mi fac întâi cutare sau cutare lucru, apoi aia sau alta… Apoi suflu peste ele şi toate or să prindă viaţă. Şi avioane o să fac – mi-am promis – le şi vedeam cum zburau pe deasupra satului… Îmi fac un sat întreg, ce mai!, îmi ziceam în sinea mea…

No aşa! Acuma apucă-te de lucru! Şi lucrează! Da’lucrează…!”, mi-a mai zis bunicul Constantin.

Copile, ai învăţat bugăt…! Acuma du-te şi la lucru!

Era septembrie, urma să merg la şcoală, câţiva copii din vecini ştiau deja ce pot face. Chiar şi flăcăi din ăia mai mari, de 16, 17 ani veneau la maică-mea să le coase costume, cămăşi, pieptare – şi maică-mea cosea într-un colţ, iar în celălalt modelam în lut… Şi le plăcea teribil şi lor.

Încă de atunci ardeam jucăriile în cuptoare în care vecinii ardeau cărămizi, iar la sfârşit le împărţeam între noi, după ce îşi scoteau cei mari cărămizile…

Şi la şcoală modelam, cu mâinile sub bancă, una-ntr-una… Până când doamna învăţătoare a descoperit o dâră de lut pe bancă şi a început să ne certe. Cum de ne-am permis să călcăm pe bancă cu noroi de-afară… Şi m-am ridicat eu în picioare şi i-am zis că eu sunt vinovatul şi că n-o să se mai întâmple. Şi a sărit Ioan Clapa, vecinul şi prietenul meu cel mai bun: „Doamna învăţătoare, ăsta nu-i noroi! Numa’ să vedeţi ce are sub bancă…!”

Ia să vedem ce are sub bancă…?!”, s-a încruntat învățătoarea.

Şi atunci le-am scos pe toate de sub bancă și am umplut-o cu figurine din astea mici… Nu mai ştiu ce erau – soldaţi, animale, oameni de tot felul…

Apoi nu m-au mai lăsat la şcoală, aveam câte 60 de zile de absenţe, era mereu câte ceva de lucru. Şi ca să nu pierd din ore – mergeam la Ioan Clapa să-mi arate ce-au mai făcut la şcoală. Speram că a doua zi or să mă lase să merg la ore. Dar iar mai apărea ceva de lucru, şi iară nu puteam să merg.

Dar când ajungeam după câteva săptămâni iar la şcoală, ştiam lecţiile, pentru că tot învăţam acasă, singur. În clasa a IV-a am dat examen şi l-am trecut. Atunci a vorbit doamna învăţătoare cu directorul şcolii, Emil Cotuţiu: Copilul ăsta trebuie să facă ceva.

I-a spus că ai mei nu mă lasă la şcoală că ştiu să lucrez orice şi că aveau nevoie de mine… Şi atunci au hotărât ei să-mi dea o bursă. Să stau la internatul şcolii. I-a certat directorul școlii cumva pe ai mei, care s-au ruşinat şi atunci m-au lăsat la şcoală, la internat, dintr-a V-a până într-a VII-a…

După ce s-au terminat cele şapte clase, ai mei mi-au zis „No copile, lasă că ai învăţat bugăt! Acuma du-te şi la lucru!”

Şi m-au trimis pe la Vatra Rodnei, la cosit, la lucru…

Spre Liceul de Arte din Cluj – școala unde se făceau statui mari cât casa…

Atunci a sosit un afiş la secretariatul şcolii din sat, care anunţa examenul de intrare la liceul de arte din Cluj… Secretarul nici nu l-a afişat. Că doar cine naiba să meargă de-acolo la bele arte, la şcoala asta de domni?!? Dar m-a întrebat pe mine – Mă copile, nu cumva ai vrea să mergi? „Eu aş vrea… dar nu prea mă lasă de-acasă…” „Hai că-ţi fac eu dosarul şi te duci… Dacă vrei să te duci, te duci!”

Acasă mă tot gândeam că toţi colegii mei din clasă merg la şcoală mai departe, numai eu nu… Eram la sapă, tot dădeam cu sapa în pământ şi mă uitam ba în dreapta, ba în stânga, şi la un moment am împlântat-o în pământ şi le-am zis alor mei – Io mă duc să mă cac…

Şi dus am fost…!

Am luat-o prin pădure, am coborât coasta Popoasei până la noi acasă şi am luat din sertarul de cusut al maică-mii două sute de lei… Erau mulţi bani acolo, puteam să iau mai mult, dar atâta am socotit că-mi ajung. O traistă, nişte creioane colorate, o peniţă de scris… Eram în costum naţional, cu un clop de paie ros pe margini de cosaşi, şi mi-era groază ca nu cumva să mă fac de râs în oraş…

Aşa s-a întâmplat plecarea mea spre Cluj. Cam așa am pornit-o eu spre Liceul de Arte, școala unde se făceau statui mari cât casa…

Toate văile alea le ştiam pe de rost. Toate pădurile şi toate cărările. Toate cuiburile de păsări le ştiam în Spermezeu. Ştiam unde sunt cu exactitate şi urmăream fiecare mişcare a păsărilor de când puneau primele paie… Dacă le necăjeai cu ceva, dacă apucai să rupi crengi din copacul în care îşi făceau cuib – îţi întorceau spatele și plecau imediat în altă parte… De la începutul cuibului şi până la sfârşitul lui. De la primele ouă, la primele zboruri – vedeam tot. Urmăream tot… Toată lumea aia era a mea…

*****

Povestea de mai sus a fost publicată în albumul Grigore Bradea / Zeița Fecioară editat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Sculptorul Grigore Bradea care a trăit la Bistrița până în 1998 a fost înregistrat povestind cum bunicul său, Constantin, l-a convins să dea examen la Liceul de Arte din Cluj-Napoca.

Sursă text & foto @ Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud – Album Grigore Bradea / Zeița Fecioară

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

COLIBIȚA: Mâncăruri Tradiționale la ceaun vă așteaptă zilnic la terasa Delice Pan

Aerul de munte te face să-ți fie fooooame! Ei bine, de azi, la terasa Delice Pan...

„Ghidul consumatorului informat”: Electrica Furnizare explică prețurile energiei electrice de la 1 iulie și cum își protejează în continuare clienții

Electrica Furnizare anunță acordarea unui discount tuturor clienților săi care aleg până la data de 31.08.2021 un produs din piața concurențială.

Vineri, la Noblige, degustare de vinuri nobile Purcari, printre tablourile lui Miron Duca

După o perioadă lungă de restricții, cui nu i s-a făcut dor de evenimente rafinate, cu...