16.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

De teama noului coronavirus, „lista rușinii” cu cei care nu se autoizolează, făcută publică într-o comună din Bistrița-Năsăud

O comună din Bistrița-Năsăud a recurs la o metodă cel puțin interesantă de a-i obliga pe cei veniți din zone afectate de noul coronavirus să se autoizoleze. Astfel cei care au refuzat să urmeze îndemnul autorităților au fost trecuți pe „lista rușinii”. Primăria a publicat pe Facebook lista.

De teama că o comună ar putea fi infectată cu COVID-19, câteva persoane întoarse recent acasă din străinătate s-au trezit ieri vedete pe pagina de Facebook a unei primării din județul Bistrița-Năsăud.

Este vorba despre Primăria Rodna care a luat o decizie interesantă cu privire la locuitorii comunei care au revenit acasă. Concret, numele unor locuitori din Rodna au apărut pe „lista rușinii” din cauză că nu au anunțat medicul de familie la întoarcere și nu s-au autoizolat.

Primăria a făcut publice numele a 15 locuitori din comună. De asemenea, lista cuprinde și zonele din care s-au întors rodnenii, dar și zona în care aceștia locuiesc, în speranța ca cei reîntorși acasă să ia măsurile care se impun pentru a se proteja atât pe ei, cât și pe cei din comunitate.

„Tratați problema cu seriozitate și lăsați orgoliile. Aici vorbim de siguranța cetățenilor ori de unde sunt și vin”, a transmis primarul Valentin Grapini într-un comentariu.

Primăria Rodna face apel la sinceritatea comunității și îi îndeamnă pe cei care au informații despre persoane venite acasă din străinătate să ia legătura cu primarul Valentin Grapini, cu șeful SVSU sau cu agentul de poliție din comună.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...