17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

DJ 173 C Buduș-Șieu, inaugurat astăzi! Pe ce alte drumuri județene avem șanse să circulăm ca-n palmă anul acesta:

Consiliul Județean a inaugurat astăzi DJ 173 C, Buduș-Șieu, un drum județean de aproape 8,5 km, care a dat bătăi de cap instituției, după ce a fost nevoită să rezilieze contractul cu primul constructor care a câștigat licitația și să refacă procedurile pentru a găsi altul. Președintele CJ Radu Moldovan a făcut și o „radiografie” a celorlalte drumuri județene aflate în lucru:

Îndemânarea Prodcom a finalizat lucrările la DJ 173 C, Buduș-Șieu, recepția având loc astăzi. Valoarea proiectului trece de 21 de milioane de lei, lucrările întinzându-se pe doi ani. Constructorul a oferit o garanție de 10 ani pentru acest drum.

Acest drum a dat bătăi de cap Consiliului Județean, care a fost nevoit să rezilieze contractul încheiat cu primul constructor care a câștigat licitația și nu a dus la bun sfârșit lucrările și să refacă procedurile.

În cadrul recepției de astăzi, președintele Consiliului Județean  Radu Moldovan a mai precizat că până la finalul anului va fi finalizat drumul care leagă Șieu de Șoimuș și Budacu de Sus, dar și Bistrița-Tărpiu. Gata vor fi până la finalul anului drumurile care leagă Șieu de Posmuș – Teaca – Milaș- Satu Nou-Cușma.

În maxim o lună se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru Beclean-Chiochiș, Domnești-Nețeni-Albești și Sânmihai – Micești – Visuia. Se pregătește și modernizarea DJ 154 Sărata-Monor, al cărui câștigător a fost contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor pe ultima sută de metri. Contractul va avea un câștigător cel mai probabil până la finalul verii, astfel că lucrările ar putea începe în toamnă.

Consiliul Județean pregătește achiziția și pentru modernizarea DJ 151, cel mai lung drum județean, care traversează 16 localități: Bistrița – Sigmir – Blăjenii de Sus – Blăjenii de Jos – Șintereag – Șieu –Odorhei – Coasta – Șirioara – Chiraleș – Lechința – Vermeș – Sângeorzu Nou – Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budești – Budești Fânațe – Țagu și merge până la limita cu județul Mureș.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: