7 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Doi bărbați din Ialomița, înșelăciune la amanet! Unul a fost reținut, celălalt e căutat

Un bărbat a fost reținut, iar altul este căutat de polițiști, după ce au dus cruciulițe „de aur” la amanetat. Ambii infractori sunt din județul Ialomița. Cum s-a întâmplat totul:

Doi bărbați din județul Ialomița au venit la Bistrița cu gânduri necurate.

Mai exact, unul dintre ei, de 59 de ani, din Urziceni, s-a prezentat la o casă de amanet. Aici a oferit spre amanetare o cruciuliță ca fiind din aur și a primit de la angajată, la schimb, suma de 1400 de lei.

Ulterior încheierii contractului, aceasta și-a dat seama că a fost indusă în eroare, respectiv obiectul fiind doar suflat cu un strat subţire din aur și a alertat Poliția.

Al doilea bărbat însă, nu a mai apucat să plece din incinta amanetului unde intrase cu același gând de înșelăciune.

„La scurt timp, un alt bărbat, de 48 de ani, din localitatea Jilavele, județul Ialomița, a fost prins în flagrant, de polițiștii Biroului de Ordine Publică, cu sprijinul angajaților societății de pază, în timp ce încerca să înșele la o altă casă de amanet din Bistrița, prin aceeași metodă. Acesta s-a prezentat la casa de amanet și a încercat să amaneteze o cruciuliţă ca fiind din aur, însă administratorul societăţii şi-a dat seama că obiectul este doar placat cu aur și a acționat butonul de panică”, se arată în comunicatul remis presei de către reprezentanții IPJ BN.

Acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore, iar polițiștii îl caută și pe celălalt infractor, cercetat pentru înșelăciune.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

 

FOTO ARHIVĂ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.