24.7 C
Bistrița
luni, iulie 6, 2026

Doi minori foloseau câini și pisici pentru antrenarea câinilor de luptă

Polițiștii au audiat doi minori și l-au reținut pe unul dintre ei. Aceștia își antrenau câinii de rasă periculoasă, oferindu-le ca ”victime” alți câini și pisici.

Mai multe animale de rasă comună – câini și pisici – au fost omorâte în ”antrenamentul„ unor câini periculoși.

Mai exact, doi minori dintr-o localitate din județ le aduceau câinilor – rasă periculoasă – animale neajutorate pe care să se antreneze pentru lupte. Rănile suferite le erau fatale.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea de lupte de câini. APoi au mers pe firul evenimentelor și au identificat cei doi minori. În urma audierii, unul dintre ei a fost reținut.

În cursul lunii martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în urma efectuării unor activități informativ-operative, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane, posibil minore, dintr-o comună din județul Bistrița-Năsăud, organizează lupte între câini și pregătesc în acest scop exemplare canine din rasele periculoase prevăzute de O.U.G. 55/2002.

Astfel, la pregătirea acestora foloseau alte animale vii, cum ar fi câini de rasă comună și pisici. Aceste animale decedau în urma antrenamentelor.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate, a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de doi bănuiți minori, de 16, respectiv 15 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 25 alin. (1) lit. c din Legea 205/2004 și art. 14 din O.U.G. 22/2002.

La data de 24 mai a.c., în urma efectuării activităților de cercetare penală, a fost luată măsura reținerii unuia dintre bănuiți, minor, de 16 ani.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a bănuiților, iar la finalizarea acestora, dosarul penal va fi înaintat Parchetului cu propuneri procedurale” au transmis reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Acesti minori fara educatie viitorii INTERLOPI de maine.
    Trebuie strasnic pedepsiti iar intrebarea este ce faceau intre timp parintii lor ?
    Nu au vazut urme de sange in ocolul lor s-au nu a auzit nimeni tipete si harmalaie ?

  2. Este oribil sa vezi cum sunt unii oameni care fac rau animalelor. Dresajul in sine nu ar trebui sa fie practicat in acest mod. Pe https://rasedecaini.ro/ sunt cateva informatii utile pentru toate rasele de caini. Poti sa iti dresezi animalutul acasa doar cu mici recompense.

    • @Mirabela.
      Se pare că nu ai înțeles nimic din articol! Aceste gunoaie își antrenau câinii să OMOARE! RECITEȘTE articolul cu atenție! Poate îți pică fisa!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: