5.9 C
Bistrița
miercuri, octombrie 23, 2024

FOTO/VIDEO Peste 300 de profesori din Bistrița-Năsăud și-au strigat nemulțumirile în fața Instituției Prefectului

Peste 300 de profesori din Bistrița-Năsăud au ieșit astăzi în stradă, unde și-au strigat nemulțumirile. Protestul s-a desfășurat în fața Palatului Adminitrativ. Prefectul Teo Cioarbă a ieșit în în fața instituției și a stat de vorbă cu sindicaliștii.

„Mincinoșii!”, „Dacă nu vă pasă, nu intrăm în clasă”, acestea au fost mesajele transmise astăzi de cei peste 300 de profesori care și-au strigat în stradă nemulțumirile vis-a-vis de situația din învățământul românesc.

Mitingul de protest a avut loc în fața Palatului Administrativ și s-a întins pe mai bine de o ora. Prefectul Teo Cioarbă a ieșit din instituție și a stat de vorbă cu profesorii nemulțumiți.

Printre revendicările profesorilor se numără salarii mai mari, dar și o finanțare mai bună a școlilor și chiar combaterea mai eficientă a violențelor din unitățile de învățământ.

Numărul de unități de învățământ unde nu se desfășoară cursuri deloc a crescut de la 20 la 25 în doar două zile. Pe listă sunt 5 grădinițe din Bistrița, una din Năsăud, dar și grădinița și creșa din Sîngeorz-Băi

De asemenea, profesorii nu-și desfășoara activitatea în școli gimnaziale din Ciceu-Giurgești, Ciceu-Mihăiești, Corvinești, Coșbuc, Galații Bistriței, Ilva Mare, Leșu, Livezile Matei, Rebrișoara, Romuli, Sânmihaiu de Câmpie, Șieu Odorhei.

Nu se face școală nici la Liceul Tehnologic Lechința, Liceul Economic Năsăud, Liceul Silvic Transilvania din Năsăud și Liceul Solomon Haliță din Sîngeorz-Băi.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. demisia si la leoni….cand ati fost in pandemie 2 ani la frecat menta…a fost ok? ….4 ore pe zi..vacanta de vara..de iarna etc….se vede ca avem un popor foarte citit….multumita voua….vouchere…penibili…

    • ar trebui ca toti profesorii care dau ore suplimentare pe bani grei …sa plateasca impozit la ANAF…ca doar tot ei cer salarii mai mari de la stat…dar ei fura statul….am putea merge sa facem sesizari…daca tot vor bani…..sa plateasca impozit la stat….

  2. Le trebuie bani de vacanțe în Dubai.
    Mai scoateți și din banii adunați din meditații, nesimțiților ș-apoi o sa constatați că câștigați de 5x mai mult. Învățământul e varză, ies pe bandă analfabeți care nu știu scrie corect în limba română. 🤮

    • de ce nu iti dai tu demisia si nu te duci la leoni? daca e asa greu profesor ..si is salarii mici…?nu ii invidiez..ca majoritatea is ….am fost cu o profesoara de istorie din Lechinta…habar nu avea cand a inceput al doilea razboi mondial si de ce…nu cred ca is multi profesori de istorie acolo…mergeti si intrebati ….

  3. @Marius, @Ovilă
    Aș paria că ai transpirat câte un litru la fiecare postare.
    De ce nu te faci profesor, dacă grohăi așa contra acestor oameni și îi invidiezi atâta?

    • de ce nu iti dai tu demisia si nu te duci la leoni? daca e asa greu profesor ..si is salarii mici…?nu ii invidiez..ca majoritatea is ….am fost cu o profesoara de istorie din Lechinta…habar nu avea cand a inceput al doilea razboi mondial si de ce…nu cred ca is multi profesori de istorie acolo…mergeti si intrebati ….

    • De ce va suparati asa?Au dreptate 100%…in timpul pandemie cand au pus bofnita la copiii nostri si au fost de acord cu legile statului, nici-un profesor nu au deschis gura…ce le intereseaza pe ei este numai BANI, atunci se urce salariile si la privat, se urce statul si alocatiile, nu, ca totusi, suntem in UE!Toti avem dreptul sa traum bine, nu numai bugetari!

  4. Această grevă este ilegală. Îngrădesc dreptul ( constituțional ) al copiilor la educație și instriure. Ar trebui prevăzut în statutul cadrelor didactice că nu au dreptul la grevă, eventual, doar grevă japoneză, conform constituției, pe care ei o încalcă în mod flagrant ! Nu se poate ca prin faptul că unii solicită ceva să se lezeze un drept al altcuiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CONFIDENT, prima clinică psiho-somatică pentru adulți și copii din Bistrița

Bistrițenii au acum în oraș prima clinică psiho-somatică care oferă servicii în sănătate mintală, cu ajutorul unor experți specializați în acest domeniu: CONFIDENT. Este situată pe strada Mihai Eminescu, nr. 1-4, într-un spațiu modern, și oferă o gamă variată de servicii profesionale și personalizate pentru nevoile pacienților, adulți și copii. AFLĂ cum poți face programări:

BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor

(P)  BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure...

Aquabis angajează electrician, TeraSteel caută operatori producție. NOI locuri de muncă, în Bistrița

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unui post de electrician și instalator în Bistrița. TeraSteel are nevoie de operatori producție, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. NOI locuri de muncă sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Sanovil și Kreativ Metal & Colours.