15.7 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Dolha: Am cerut intensificarea controalelor la intrarea în județ dinspre Maramureș și Suceava!

OM III interzicea deplasarea, inclusiv pe timp de zi, fără un motiv întemeiat, necesar, urgent. În acest context, prefectul a cerut intensificarea controalelor în trafic. Atenția sporită este la intrarea în județ dinspre Maramureș și Suceava, cele două județe-focar.

De ieri de la ora 12.00 a intrat în vigoare Ordonanța Militară nr 3. Deplasările, inclusiv pe timp de zi, trebuie să aibă un motiv întemeiat sau urgent. E nevoie de declarații pe propria răspundere, care să fie prezentate oamenilor legii.

Poliția și armata au fost prezente în stradă, verificând motivul deplasării celor din trafic. Au fost aplicate și amenzi.

FOTO/VIDEO: Armata și poliția-n stradă! Șoferii „nu știau că nu au voie să circule”

Prefectul județului a anunțat că atenția se va focaliza și controalele se vor intensifica în mod special pe rutele de intrare și ieșire din județ spre Maramureș și Suceava.

„Am solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud exigență maximă în special în verificarea autovehiculelor, altele decât cele de transport marfă, care tranzitează județul. Conducătorii auto și pasagerii din mașinile acestora trebuie să poată demonstra cu acte verificabile urgența deplasării în și prin județul Bistrița-Năsăud care este strict reglementată de ordonanța militară numărul 3, intrată în vigoare integral miercuri la ora 12:00. 

Conform ordonanței militare nr 3 urgențele de deplasare la distanță pot fi cel mult deplasările în interes profesional, iar cele în interes personal sunt situații punctuale care pot fi verificate relativ ușor. Le-am solicitat polițiștilor, dar și jandarmilor intensificarea patrulelor în zona de intrare din județul Suceava, care se confruntă cu o situație epidemiologică specială, dar și din Maramureș (dinspre Borșa). Le atragem atenția celor care intenționează să tranziteze județul Bistrița-Năsăud sau să călătorească în județ că verificarea sincerității declarațiilor pe proprie răspundere poate fi făcută și pe timpul tranzitării județului sau imediat și că se expun riscului de a suporta rigorile aspre ale legii”, a anunțat Stelian Dolha.

Astăzi, de dimineață, traficul era îngreunat la ieșirea spre Viișoara, din cauza controalelor.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...