4 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

Doris Rai: Situația e critică! Nu sunt bani la Primărie de aruncat pe proiecte!

Candidata la Primăria Bistrița, Doris Rai, a explicat în cadrul emisiunii Bistrițeanul LIVE care e situația cu promisiunile electorale. ”Situația e critică, dacă mergi pe străzile Bistriței și privești în stânga și-n dreapta! Ar fi nedrept să fac promisiuni pe care apoi să nu le mai respectăm!” a explicat aceasta, făcând referire la situația economică actuală și cea viitoare a Bistriței.

Doris Rai, candidata la Primăria Bistrița, a fost prezentă ieri în cadrul emisiunii Bistrițeanul LIVE, pentru a discuta despre proiectele pe care le are pentru municipiu. Aceasta a explicat că ea s-a aplecat asupra problemelor cetățenilor încă înainte de a se gândi la fotoliul de primar.

Am fost vocea lor, a bistrițenilor. Ei mi-au spus problemele lor și eu le-am expus în mediul online. De aceea și pagina de campanie nu va fi cu numele meu, ci o pagină a comunității unite” a explicat Doris Rai în cadrul emisiunii Bistrițeanul LIVE.

Aceasta a subliniat faptul că în campaniile elctorale, candidații sunt obișnuiți să facă promisiuni. Dar că vremurile pe care le trăim nu sunt tocmai propice pentru așa ceva.

Trebuie să ținem cont de ceea ce se întâmplă acum. Suntem obișnuiți ca în campaniile electorale să facem promisiuni pe care multe nu le mai îndeplinește nimeni. Dar cred că mai ales acum, dată fiind situația creată de pandemie și de efectele acesteia, un candidat la Primărie nu ar trebui să se erijeze în promisiuni false” a explicat Doris Rai.

Aceasta a și exemplificat: în primele 6 luni s-au înregistrat deja 42 de milioane de lei neîncasați de la cetățeni, la Bugetul Primăriei. Tocmai de aceea nu ar trebui candidații să se hazardeze în promisiuni.

Și atunci ar fi nedrept din partea mea, ca și candidat la Primărie, să promit niște proiecte. Da! Am și eu proiecte pe care aș vrea să le fac! Dar trebuie să vedem realitatea. Mai bine vin și spun: Situația e critică! Pentru că adevărul e că  dacă te plimbi prin oraș vezi foarte multe spații de închiriat, foarte multe persoane fără un loc de muncă. Persoane care merg din stânga în dreapta în căutarea unui loc de muncă. Și asta e un semnal de alarmă!” a spus Doris Rai.

Mai sunt apoi apartamentele care s-au construit într-un ritm alert, dar care extrem de multe sunt goale.

Oamenii aceia au luat credite ca să poată să construiască apartamentele și acum nu au cui să le vândă. Și să nu uităm problema de la RAAL. O fi făcut acuma domnul Dolha ceva cu bagheta magică, până trece campania electorală să mai aibă de lucru. Că da, i-a ajutat prin faptul că Statul îi susține. Dar dacă nu vin comenzi, nu au cum” a subliniat Doris Rai.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare e parteneriatul public – privat. Cconform candidatei Doris Rai, de la începutul anului, aproape 1.500 de firme au pus lacătul pe ușă.

Mai multe despre situația economică actuală a Bistriței, proiecte eșuate și planuri pe care candidata le are pentru Bistrița, dacă va ajunge pe fotoliul de primar, puteți afla urmărind emisiunea AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.