16.8 C
Bistrița
duminică, iulie 13, 2025

Dosar penal pentru un primar din județ! Ce a făcut:

Un primar din județ s-a ales cu dosar penal. Asta după ce a încălcat legea electorală, la alegerile locale de ieri. De asemenea, tot ieri s-a înregistrat și un ultraj, o polițista de la o secție de votare fiind agresată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb, în urma alegerilor electorale de ieri s-au întocmit patru dosare penale. Unul vizează mită electorală, semnalată încă de ieri în localitatea Rodna, unde unui votant i s-au dat bani pentru a vota cu un anumit candidat.

Al doilea incident vizează comuna Șieu Odorhei, unde viceprimarul s-ar fi plimbat cu urna mobilă prin comună, sub pretextul că i-ar ajuta pe unii dintre alegători să voteze.

Al treilea incident de ieri care s-a lăsat cu un dosar penal este o infracțiune de ultraj. Una dintre polițistele care se afla la o secție de votare a fost agresată de un bărbat, care, pare-se, ar fi chiar fostul soț.

Al patrulea dosar penal vizează chiar un primar în funcție, din zona de câmpie, spun sursele Bistrițeanul.ro. Acesta ar fi cercetat pentru abuz în funcție, după ce ar fi transportat la vot mai mulți alegători, cu autoturismul primăriei.

Foto: Mediafax

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...