16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Drumarii, amendați pentru haosul de ieri de pe șosele

Aseară, Dealul Târgului, parte din DN17C, a fost blocat o vreme bună din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă. Pe DN17D, pe raza localității Mocod, un autotren a derapat. Drumarii responsabili de ambele drumuri au fost amendați de polițiști pentru că nu și-au făcut treaba corespunzător.

Haos ieri după-masă pe majoritatea drumurilor din județ, din cauza ninsorilor abundente. Problemele cele mai mari s-au înregistrat pe Dealul Târgului, parte din DN17C, unde autoturismele pur și simplu nu au mai putut înainta din cauza zăpezii depuse pe carosabil.

Pe DN17D, în Mocod un TIR a derapat și s-a răsturnat, blocând astfel drumul național până la degajarea carosabilului. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Polițiștii prezenți la dirijat pe cele mai importante drumuri din județ i-au sancționat pe drumarii care nu și-au făcut treaba:

„Două sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii de la Rutieră, pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare. Sancțiunile au fost aplicate conform OUG 195/2002, responsabililor cu deszăpezirea pe drumurile naționale 17C și 17D și sunt în cuantum total de 6.090 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!