7.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

EDITORIAL: Dragi concitadini, jucăm într-un film cu proști despre siguranță și încredere!

Dragi concitadini, în cele ce urmează, veți afla cam cât contează siguranța voastră și a copiilor voștri în mintea primarului Ioan Turc. Mai puțin decât o trambulină, vă spun din start, ca să nu vă faceți iluzii.

Dacă nu ar fi de plâns (pe banii din impozitele noastre și pe siguranța noastră), am putea râde cu bulbuci și spume despre cum naiba te poate duce mintea să plătești 3 polițiști/zi să păzească în PUNCT FIX (ce n-are nici Viișoara sau Subcetate) 24 de ore din 24 o trambulină.

Da, mă! O trambulină! Noaptea minții! Kafka! Aaaaa, stați, asta pe lângă voluntarii de la SVSU (care sunt plătiți, daaaaaa), patru la număr/zi pentru a da copiii în trambulină.

Deci 7 oameni (ȘAPTE) pe zi (de luni până duminică), din banii primăriei, pentru o trambulină.

Deci, în satul ăsta cu blocuri și câteva lifturi, noi suntem atât de bogați și relaxați că ne permitem să plătim 7 oameni pe zi, să stea lângă marea realizare a primarului Ioan Turc: trambulina din parc.

Dintre cei 7 – trei polițiști locali, care, REȚINEȚI: NU au voie să părăsească punctul fix, că de aia îi zice FIX! Deci trei polițiști locali, unul la 8 ore, nu-și iau ochii de pe trambulina primarului, zi și noapte. Stau și belesc ochii lung la ea.

Mi-a și explicat un polițist local de ce. Ca să nu se rănească cineva sau să n-o fure.

Aș vrea să calculez cât ne costă distracția asta într-o lună, da nu-s atât de deșteaptă, poate o faceți voi. Un voluntar are cam 50 lei/zi, un polițist 8-9000 lei salariul (net!). Faceți voi calculul.

Dacă v-ați întrebat de ce nu vedeți niciun polițist local patrulând prin parc și i-ați văzut doar în mașină în față la Casa EMA, uitându-se lung la trambulina vieții, să știți că asta păzesc.

Nu contează că pe aleile parcului sau la ieșirea din parc adolescenții cuminți sunt agresați de tot felul de derbedei. Trambulina să fie păzită.

Nu vreți să știți ce scandal s-a iscat în urmă cu ceva timp, când a trecut primarul ca cerberul prin zonă și a văzut că a dispărut patrula. Care era plecată să aplaneze un conflict între doi tineri cu mașini, la câteva sute de metri.

Ei bine, jar au mâncat polițiștii locali pentru că au părăsit trambulina! De atunci, pa și pusi! Polițistul local are OBLIGAȚIA să NU ia ochii de pe trambulină. Se poate omorî cine vrea în parc.

Atât s-a putut pe siguranță și încredere. Și de asta plătim noi 3 polițiști locali 24 de ore din 24, 30 sau 31 de zile pe lună.

Ca să înțelegeți grozăvia, în zonele Subcetate și Viișoara teoretic sunt puncte fixe. Dar practic polițiștii dau ture cu mașina prin zonă. Ăștia de nimeresc în tură pe zona parcului, odihnesc ficatul în mașină.

Nu pot părăsi zona nici măcar cât sunt voluntarii de la SVSU acolo, care au program de dat copiii în trambulină. Evident tot pe banii noștri! Că doar nu credeați că vin ei așa, voluntar. Fiecare sfântă oră e plătită, cu 11 lei în mână/oră.

Extrem de grav și periculos mi se pare însă naivitatea și lipsa totală a primarului de discernământ atunci când e vorba de siguranța bistrițenilor.

În primul rând, fără pic de instruire, a obligat voluntarii SVSU – cum îi obligă și să dea copiii pe trambulină, deși nu e treaba lor de voluntari SVSU – să dea copiii cu trenulețul Thomas.

Obligat forțat, dar la ordinul primarului, unul dintre ei are astăzi dosar penal. Pentru că, din neglijență, a răsturnat unul dintre vagoane, circulând cu o viteză prea mare. Nu știu dacă are și pentru părăsirea locului accidentului.

Pentru că trenulețul deși a fost implicat într-un accident cu victime, a dispărut imediat de acolo, fără încuviințarea poliției. Teoretic, poliția ar fi trebuit să facă niște măsurători, ca la orice accident cu victime.

Cineva n-a cunoscut legea și sigur a dat ordin voluntarului ascultător să ducă trenulețul Thomas, neînmatriculat, pe drumul public, către garaj. Altă infracțiune.

Corect ar fi să aducem vorba și de IPJ BN, cu următorul aspect, care în mod clar afectează siguranța bistrițenilor.

Știu cei de la IPJ BN sau Poliția Municipiului Bistrița sau se fac că nu știu că zona centrală a orașului, pe care au alocat-o pentru pază și patrulare Poliției Locale Bistrița, este neacoperită și total nesupravegheată?!

Adică știu că este un post fix de Poliție Locală cu 3 polițiști locali care stau cu ochii în trambulină 24 din 24 pe toată raza Parcului Mare?

Nu vă dă de gândit că aveți sesizări prin 112 și dosare penale deschise pentru violențele din oraș în această zonă numai în ultima săptămână? Oare de ce? Poate pentru că e nesupravegheată TOTAL zona. Iar voi nu știți că nu este. Sau vă faceți că nu știți.

Astăzi am ajuns pe Pietonal și timp de o oră NU am văzut niciun polițist local. Dar mi-au venit la masă patru cerșetori. Patru într-o oră și ceva. Timp în care n-am văzut picior de polițist local, cei care au arondată această zonă.

Nu vreau să vorbesc astăzi despre calitatea polițiștilor locali. Nici despre cum niște bunici respectabili sau gospodine vigilente în campania electorală au ajuns să practice această meserie, care în afară este una de temut și extrem de respectată.

Dacă vedeți Poliția Locală din Italia sau Spania, luați poziție de drepți numai când apar vlăjganii ăia de 2 metri. Cu ei nu-și permite nimeni să se obrăznicească.

Nu o să vorbesc nici despre numărul polițiștilor locali, peste 80. Nici că sunt mulți sau puțini. Nici despre salariile imense pe care le au în raport cu eficiența lor.

Mă doare însă că și puținii polițiști pe care îi avem, în contextul unui oraș cu tot mai multă violență stradală, mai ales în zona Parcului Mare, belesc ochii 24 din 24 la trambulina primarului, marea realizare. Kafka, nu credeți, stimați concitadini…?!

Am putea și râde de stupizenia situației, dacă nu ne-ar fi copiii agresați prin oraș de toți derbedeii. Dacă nu ar fi Centrul Vechi plin de cerșetori fără frică și nederanjați cu anii de Poliția Locală.

Domnule primar, nu numai că nu i-ați făcut să dispară în 6 luni de la preluarea mandatului…! Ci sunt tot mai mulți și tot mai mari. Ne-au crescut cerșetorii din toate punctele de vedere.

Orașul ăsta e plin de violență pentru că siguranța noastră valorează mai puțin decât o trambulină fix în ochii primarului.

ARTICOLE SIMILARE

11 COMENTARII

  1. Sa înțeleg ca primarelul vrea sa semene cu câinele cu 3 capete????
    Întrebarea este cine e fratele lui??? Cine e Mama lui???? Cine e tatăl lui????? Cine sunt Șerpii de pe spatele lui și cine e șarpele din coada lui????
    Ca idee, EL este totuși un catzel… întrebarea principala este cine e Hades????
    Deși se presupune ca acest câine este invincibil, sa nu uitam ca totușia fost învins de două ori: si prim forța fizica și prin forța spirituală! Deci e un nimic pana la urma😂😇😂
    Problema proștilor rămâne!!!!
    EL/EI sunt plătiți, iar “orașul” se degradează !!!
    Pana când????
    Cu drumul Tarpiului își bat joc, cu Ghinzii la fel, cubArmatei Roșii același lucru!!! Aquabisul conduce orașul???? Pana unde Doamne???????

    • ARMATEI ROȘII !!!… Armata roșie este denumirea Armatei Sovietice din al Doilea Război Mondial, aia la care facem referire ca să arătăm cât de răi sunt rușii și aia care au făcut ravagiile pe care nu reușise armata nazistă să le termine… Îi spune G-ral Grigore Bălan, putem să ne armonizăm cu realitatea sau sutele de lei sunt încă milioane?!?…

  2. În contextul Blacklivesmatters, într-un mare oraș din SUA (se știe care), cetățenii de o anume opinie au cerut desființarea poliției și înlocuirea cu altceva, nimeni nu a înțeles exact cu ce. Politicienii momentului și presa afiliata au aplaudat ideea și au susținut-o vehement. Nu s-a întâmplat. Încă… Dar mai puteți încerca. Mai invocați un 10 august, mai invocați un Caracal. Politicienii va vor da ce cereți, în cele din urmă, ca să fie votați din nou. Doamne ajută țărișoara, că-i plină de inocenți care vorbesc mult despre lucruri pe care nu le cunosc.

  3. Dezastru in orasu asta.. cersetorii intr-adevar misuna peste tot, te agaseaza incontinuu.. pe bd 1 Decembrie, de la chioscu de la Finante pana la Pasapoarte, sunt mai multe grupari cu masculi, minore, mame minore etc.. la brasseria Michaela nu poti sta pe terasa de ei.. apoi bisnitarii Bistritei, eroii care flutura bancnote la puncte fixe.. nimeni nu le are treaba.. apoi turme de caini vagabonzi umbla noaptea printre blocuri la gunoaie.. este ceva de neinchipuit.. apoi golani stau si beau si povestesc la locurile de joaca dintre blocuri cand ar trebui sa dupa orele 22 sa fie liniste.. e un oras fara lege, un fel de ghetou mai mare..

  4. O completare: si cetatenii acestui sat mai mare sunt jenanti, blegomani tacuti.. poti sa faci orice, nimeni nu are opinie, nu ia atitudine.. si de asta misuna cersetorii, golanii deranjeaza cartiere intregi noaptea etc.. nimeni nu suna la Jandarmerie sau Politie sa reclame comportamentul marlanilor de tot felul.. vietuitoare mai moi ca aici nu gasesti in toata tara.. dar asta e in plan secundar, vinovatul nr.1 este Politia..

    • Cetatenii nu-si cunosc drepturile,se lasa calcati in piciore,sunt la discretia acestor vagabonzi care deranjeaza noapte de noapte zone intregi ale orasului, de care Politia Locala,Municipala,Jandarmeria stiu si ar trebui sa asigure linistea si pacea orasului prin patrulari nu sa se lase invitate sa-si faca meseria.Incercati sa-i chemati la asemenea cazuri si veti fi considerat raclamagiu,veti fi cel legitimat ,parca ati fi cel vinovat.

  5. Avem nevoie de selectie naturala….adica cei prosti muncesc pentru cei destepti.
    Consider ca problema celor 3 politisti care apara scaunul primarului e prea minora in comparatie cu faptul ca toata clasa politica se invarte in jurul lui 51 cu iq ul si baietii desyepyi ne jecmman esc ca in codru…

  6. Este vb.de locul de joaca de pe str.mesteacanului2’unde copii mici nu au loc din cauza jocului de fotbal a celor mari și de banca smulsă de la locul ei de copii și tarata in tot locul de așa zis de joaca poliție locală inexistentă la verificarea siguranței celor mici,rusinica

  7. A facut primarul sa dispara Centrul de protectie a copilului unde copiii din judet cu diverse dizabilitati aveau gratuit acces la terapie 2-3 ore pe saptamane, ore care erau obligatorii daca aveai dosar de handicap pt copil. Acum urmeaza sa fie cladirea UMG Targu-Mures. Adio dreptul copilului, esti „obligat” doar la cat au ei chef. Ironic este ca in campania electorala m-am intalnit cu el si gasca de impartit fluturase, l-am intrebat pt ce acesti copii ce face, si dupa cateva luni am primit raspunsul, ar fi ironic, dar nu mai imi vine sa rad de mult cand vad un politician.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.