6.2 C
Bistrița
luni, decembrie 9, 2024

VIDEO – Daniel Suciu: Primăria Bistrița nu și-a eliberat sieși autorizația de construcție pentru stația de asfalt

Deputatul Daniel Suciu a acuzat astăzi conducerea orașului de proastă gestiune a proiectelor. Una dintre acuzații s-a referit la stația de asfalt. „NU are autorizație de construcție, această stație… Nu știu cine a greșit!”, a declarat deputatul.

La sediul PSD BN a avut loc azi o conferință de presă. Social-democrații au luat la „puricat” modul în care administrația locală gestionează proiectele aflate în derulare în Bistrița.

Deputatul Daniel Suciu a atins și subiectul stației de asfalt pe care municipalitatea a achiziționat-o.

„Următorul subiect este de noaptea minții. În octombrie 2021, ni s-a spus că anul 2022 va fi anul cu mixtură asfaltică din staţia nouă şi că din primăvară asfaltăm cum trebuie.

În primăvara aceasta, am înţeles că din cauza războiului din Ucraina s-a întârziat montarea staţiei de asfalt. Am o informaţie pe care vă rog s-o verificaţi. Primăria a achiziţionat staţia fără să achiziţioneze şi montajul. Eu aşa am aflat. Că montajul s-a făcut în regie proprie, cu angajaţii domnului Creţiu de la DSP. În luna iulie a acestui an ni s-a spus că în trei săptămâni este gata staţia de asfalt”, a declarat Daniel Suciu.

Ioan Turc: Din primăvară, asfaltăm așa cum trebuie!

Noua stație de asfalt a municipiului Bistrița, „întârziată” de conflictul din Ucraina

Mai mult, când municipalitatea a cerut Agenției de Mediu avizele de funcționare, aceasta nu le-a emis. Motivele imputate sunt:

  • proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, fiind încadrat în Anexa 2 – proiecte de dezvoltare a unităților/zonelor industriale;
  • demararea lucrărilor de investiții înainte ca APM să își dea acordul.

SURPRIZĂ! Noua stație de asfalt a municipiului NU are nici avizele necesare de la Mediu

Deși municipalitatea promitea punerea în funcțiune a stației în scurt timp, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

„Ar trebui să înţeleagă şi Primăria Bistriţa şi domnul primar că această staţie, în stadiul de acum, nu va primi acord de mediu. Singura variantă este s-o demonteze şi de abia după aceea să ceară din nou acord de mediu. Nu ştiu cine a greşit. Am înţeles că domnul Creţiu a fost dublat de un domn direct adjunct. Au confundat aviz cu acord de mediu, au minţit într-o cerere oficială depusă la APM”, a mai subliniat deputatul Daniel Suciu.

Mai mult, acesta susține că stația de asfalt NU are autorizație de construcție.

Ceea ce este curios în cazul administrației Turc este faptul că Primăria Bistrița nu și-a eliberat sieși autorizația de construcție pentru stația respectivă. Da, stația nu are autorizație de construcție, și vă rog să verificați” a conchis deputatul Daniel Suciu.

Întreaga sa declarație, în video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Dacă tot trebuie demontata sa o mute în parcul industrial din Sărată ca tot este gol.Mai scoate traficul greu de pe Falezei ca rămân oameni fără case. Unde ați mai văzut stație de asfalt în mijlocul orașului. Viitorul primar al orasului(că asta nu mai iese),poate lua atitudine de pe acuma .Câștiga niște voturi din zona de jos a orașului.

  2. Nu i înconjurat Turc de toți lingăii cu salarii babane pe proiecte?
    Ăștia îl traduc la greu cu vicele care abia a trecut liceul.
    Vai de el oraș cu așa conducere.
    Trebuie trași la răspundere, dar cine,?
    Primarul e mai mult plecat , acuma e in Rep Moldova mâine poimâine am auzit că merge cu vicele cel merituos in Franța poate își mai iau și gâsculiță care se plimba și pe vremea Crețului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: