9.7 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

EDITORIAL: Să-mi explice și mie cineva dragostea asta subită pentru Basarabia, cum ne unim, când mai exact, ce ne-a apucat…

Dacă nu știați, aflați că astăzi sărbătorim Ziua Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. Îmi scăpa dacă nu eram conectată pe Facebook și nu posta liderul tinerilor pesediști bistrițeni, Bogdan Ivan, un mesaj despre asta.

Ceea ce, recunosc, m-a tulburat și mai tare este mesajul de ieri al președintelui CJ, care a făcut cadou o Dacia Duster nou-nouță fraților de peste Prut, și care ne dădea asigurări că nu vrem să cucerim Moldova, ci doar să-i luăm de mână să-i ducem în Europa. Asta în timp ce ministrul Apărării spunea recent că Rusia încalcă frecvent spațiul aerian românesc. 

Mă tot întreb de câteva luni ce i-a apucat pe pesediști de au turat motoarele, în anul centenarului, cu dragostea de Basarabia, trecând la acțiuni concrete. Este singurul subiect pe care, întâmplător sau nu, fac același joc ca și președintele Traian Băsescu, cu care, în alte condiții, n-ar fi picat niciodată de acord. 

În ultimul an, și în Bistrița-Năsăud s-au turat motoarele pe tema asta, au fost deja câteva evenimente în care s-a declarat iubirea, dragostea și sprijinul față de frații de peste Prut. Aseară, pe pagina sa de Facebook, președintele CJ, Emil Radu Moldovan, făcea următoarea postare, preluată și distribuită de 79 de ori de primari, organizații de partid, în grupuri: 

„Între România și Republica Moldova nu e o relație specială și nici măcar o prietenie sinceră!

Este același popor, același sânge și același suflet sub două steaguri aproape identice și pe două maluri ale unui Prut care devine din ce în ce mai mic!

Alături de primari inimoși din județul nostru am reușit să facem un pas important. După ce la finele anului trecut am reușit semnarea Acordului de Cooperare cu Raionul Glodeni, acum, cele 19 comune din Raionul Glodeni au semnat acordurile de înfrățire cu 19 comune din județul Bistrița-Năsăud!

Am trăit alături de primarii județului nostru momente emoționante, datorate bucuriei cu care am fost întâmpinați!

După un prim proiect în Republica Moldova, cel de a deschide o filială a Bibliotecii Județene «George Coșbuc» la Glodeni, acum am înmânat cheile unui automobil Dacia Duster nou pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Familiei Glodeni! Mai avem proiecte concrete, care nu sunt costisitoare din punctul nostru de vedere, dar care vor face diferența pentru mii de frați de-ai noștri de peste Prut!

Românii nu vor să cucerească Moldova sau să îi ia resursele. Românii vor ca frații lor de sânge să poată să își determine singuri soarta și să ia urma României spre calea Europeană!

Îi mulțumesc omologului meu, Domnului Președinte Ion Leucă pentru că este un partener onest și serios în proiectele noastre comune prin care încercăm să aducem România și Europa mai aproape de sufletele fraților noștri de peste Prut!”

O retrospectivă a acțiunilor întreprinse numai în ultimele luni, timp în care județul nostru s-a înfrățit cu Raionul Glodeni și alte 19 comune din raion înfrățite cu tot atâtea comune de la noi. Deci, afirmația mea că s-au turat motoarele stă în picioare. Sunt jurnalist de vreo 20 de ani în Bistrița-Năsăud și pot să vă spun că o așa dragoste față de Republica Moldova nu am mai văzut din partea autorităților județene. 

Dacă declarația de astăzi a președintelui Emil Radu Moldovan, de Ziua Independenței, este echilibrată, cea a liderului tinerilor pesediști bistrițeni, Bogdan Ivan, este mult mai directă și transmite un mesaj clar. Iată ce spunea aceasta pe pagina sa de Facebook:

“Sângele apă nu se face,

Frații noștri de peste Prut sărbătoresc astăzi Ziua Independenței față de Uniunea Sovietică, iar noi suntem alături de ei la acest moment festiv!

Libertatea autentică a noastră, a românilor, va fi atunci când vom găsi și promova lucrurile care ne unesc și nu cele care ne dezbină! Atunci când vom înțelege că indiferent unde ne-am născut: Transilvania, Bucovina, Basarabia, Țara Românească sau Moldova, înainte de orice suntem români!

Vom fi puternici atunci când indiferent de opțiunile noastre politice, vom fi uniți de lupta pentru România! Vom fi una atunci când indiferent de diferențele dintre noi, vom căuta și vom găsi lucrurile care ne apropie și ne unesc!

Așa cum spunea un om drag mie: Ziua Independeței va fi pe deplin atunci când România va fi una singură, pe ambele maluri ale Prutului!

La mulți ani frați români de peste Prut!”

Înțeleg de aici că e o direcție clară de partid, cu acțiuni, cu tot ce trebuie să se ajungă la realizarea mărețului vis, „o Românie singură, pe ambele maluri ale Prutului”.

Vă rog să nu trageți concluzia că aș avea ceva cu românii de peste Prut. Totuși, trebuie să recunosc că nu pot fi pro unire cât timp nu ne-a spus nimeni ce costuri implică. Și nu mă refer doar la bani, poate fi vorba de liniștea unei țări, de pace. Nu de alta, dar nu prea știu multe alipiri de teritorii care să se fi făcut la o bere, unde niște băieți zic că vor un teritoriu lipit de un altul și toată lumea să fi căzut de acord și să se îmbrățișeze la final. 

Până acum am asistat doar la declarații politice, pe care le-am pus pe seama interesului politic privind votul românilor de dincolo de Prut. Dar, ceva se întâmplă, inclusiv în Bistrița-Năsăud: s-au accelerat proiectele, sunt deja acțiuni concrete. Și nu cer decât sinceritate, vreau să știu și eu ce este dincolo de declarațiile politice frumoase și la cât au fost evaluate costurile unui astfel de proiect. Nu cele monetare (în România oricum banii nu sunt o problemă și lista priorităților e deturnată, Moldova noastră a fost uitată de ani de zile), ci cele nemonetare. Aș vrea să știu dacă noi și frații de peste Prut vom fi consultați printr-un referendum când vă decideți să faceți pasul decisiv. Măcar să știm dacă e majoritatea de acord.

Las linkurile astea aici, faceți-vă și voi o părere după ce citiți. Sper să primim și niște răspunsuri în curând.

Băsescu a făcut primul pas în Parlament pentru unirea cu Basarabia – 16 ianuarie 2018.

Liviu Dragnea, de ziua Unirii Basarabiei cu România: Eu vreau să ne unim cu Republica Moldova – 27 martie 2018

REACŢIA Rusiei după afirmaţiile lui Ponta privind unirea României cu Republica Moldova: Sunt iresponsabile şi inacceptabile. Cerem o poziţie UE – 16 septembrie 2014

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.