20.5 C
Bistrița
marți, iulie 7, 2026

Elevul care a căzut ieri de la etajul al II-lea al școlii unde învăța este în stare critică. A fost greu încercat în ultimii ani

Elevul de 13 ani care s-a prăbușit ieri de la etajul al II-lea al școlii unde învăța este în stare critică. Acesta a fost operat la cap în cursul nopții. Copilul a fost greu încercat în ultimii ani, suferind mai multe intervenții chirurgicale.

Un elev de 13 ani a căzut ieri în timpul unei pauze, printre balustrade, chiar în clădirea școlii unde învăța. Copilul s-a prăbușit de la aproape 10 metri, fiind găsit de medici semi-conștient și politraumatizat. Imediat ce a fost stabilizat, acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică clujeană. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Potrivit directorului adjunct al DGASPC Crina Andreica copilul este în stare critică. Acesta a fost operat în cursul nopții, la cap, rămânând internat la Neurochirurgie. Copilul are 13 ani și este în sistem încă din 2011, pe când avea doar 5 ani. Copilul locuiește împreună cu alți trei copii într-o casă de tip familial din Năsăud.

„Nu a creat niciodată probleme, era un copil normal”, a declarat Crina Andreica, directorul adjunct al DGASPC BN.

Cu toate acestea, băiatul a fost greu încercat în ultimii ani, din cauza unor probleme medicale. Acesta a fost operat, acum 4 ani, de două ori, pe cord deschis, în urma unei malformații congenitale.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: