13.5 C
Bistrița
vineri, octombrie 31, 2025

EMOȚIONANT: Mulțumim eroilor! Au îngrijit și vindecat de COVID un veteran de război de 101 ani

O emoționantă scrisoare de mulțumire a ajuns pe adresa redacției Bistrițeanul.ro. Un veteran de război, de 101 ani, a ajuns la spital infectat cu COVID. Familia mulțumește eroilor care l-au salvat și l-au trimis sănătos acasă.

Alexandru Găncean, un veteran de război din Uriu, la o vârstă venerabilă de 101 ani, a avut nefericirea e a contacta virusul Sars-Cov-2.

Starea lui s-a agravat, așa că a fost nevoie de internare în Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Din fericire, după șase zile de spitalizare, veteranul de război s-a reîntors acasă, sănătos.

Familia acestuia a trimis o scrisoare de mulțumire, pe adresa redacției, prin care își arată recunoștința față de „eroii de la spital”.

Mai jos, vă redăm textul integral:

Scrisoare de mulțumire adresată salvatorilor, eroilor Spitalului Județean de Urgență BN

Pacientul GĂNCEAN ALEXANDRU din localitatea  Uriu – veteran de război în vârstă de 101 ani.

În data de 21.01.2022 a fost confirmat pozitiv cu virusul COVID 19, iar starea lui de sănătate s-a  înrăutățit . În colaborare și la recomandarea medicului de familie, doamna doctor OREVICEANU GOGOLOIU ANDREEA JENICA am solicitat sprijinul ambulanței, care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, secția Infecțioase – COVID. 

Dupa 6 zile de internare , fiind vindecat și externat acasă, dorim să mulțumim medicului de familie Oreviceanu Gogoloiu Andreea , echipei de medici de la Spitalul Județean, în special doamnei doctor PITICAȘ ANA MARIA – eroul principal, asistentelor, infirmierelor, pentru că împreună au reușit să-i salveze viața.

Mulțumim și conducerii Spitalului Judetean, care a asigurat condiții foarte bune de tratament și îngrijire.

Îngăduiți-ne să vă spunem tuturor , din adâncul inimii, un sincer și recunoscător Mulțumesc!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Cu deosebit respect și admirație,

    Familia GĂNCEAN – Uriu – BN

 

 

FOTO- Arhivă Bistrițeanul.ro

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...