2.8 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Evaluarea Națională: 90 de absenți la Matematică

Astăzi, în centrele de examen amenajate în Bistrița-Năsăud s-a desfășurat a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a. 90 de absenți s-au înregistrat la Matematică. 

La proba de Matematică au fost prezenți 1941 candidați, a transmis Inspectoratul Școlar Județean. Nu s-au prezentat la examen 90 de candidați, adică un procent de 4,43%.

Niciun elev nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică sunt disponibile AICI.  

Și la proba desfășurată luni, la Limba și Literatura Română, s-au înregistrat 88 de absenți:

Evaluare Națională: Ce subiecte au avut de rezolvat absolvenții de clasa a VIII-a la prima probă de examen

Următoarea probă scrisă (Limba și literatura maternă) va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro.

Se va respecta Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: