6.2 C
Bistrița
luni, decembrie 9, 2024

FACEBOOK POLICE: Săriți, s-au furat cuvintele din dicționar…

Nici n-a început bine campania electorală că s-a încins o luptă pe cinste între candidați. Încă nu s-a ajuns la faza pe idei și proiecte, deocamdată asistăm la campionatul local de aruncat lături. Pe alocuri, încăierarea capătă accente comice…

De departe avem parte de cea mai interesantă și colorată campanie pentru Primăria Bistrița din ultimii 20 de ani, cel puțin. Ceea ce e bine. Avem candidați de ambele sexe, tineri, școliți, mai mult sau mai puțin pricepuți la politică, ceea ce e iarăși bine. Până încep lupta pe idei și proiecte, asta e partea mai grea a campaniei, se antrenează la aruncat cu lături unii în alții. Ceea ce nu e tocmai bine. Bistrițenii ar avea de câștigat doar dacă am trăi cu ochii noștri minunea de a ne vedea pretendenții la fotoliul de primar și că se bat în proiecte viabile pentru Bistrița, că proiectele și soluțiile bune vor scoate din amorțeală orașul ăsta, nu lăturile.

Spiritele se încing tot mai tare și zboară prin spațiul online insultele și acuzațiile, mai ceva ca MIG-urile lancer.

Dacă ne-am obișnuit deja cu războiul pesedisto-liberal și nu ne mai poate mira nimic din partea lor, pe nepregătite te ia păruiala de unde te așteptai mai puțin, din zona doamnelor, că da, noutatea absolută a alegerilor este că avem în competiție și două doamne – Doris Rai – candidat independent și Rodica Dobraniș – POL.

Liniștea serii de sâmbătă a fost spartă de un țipăt venit dinspre POL. 

– Săriți, se fură! 

Să vezi că blestemul vieții de antreprenor al Rodicăi Dobraniș o urmărește și în campania electorală, ne-am zis. 

Ne-am uitat și noi să vedem ce i s-a mai furat doamnei, că o știm pățită și urmărită de acest blestem în magazinele Atlantis. Și, ce să vezi, poznă mare, i s-au furat cuvintele. Așa am aflat că cuvintele “Bistrița” și “bistrițeni” din sloganul “Bistrițeni pentru Bistrița” îi aparțin candidatei POL și independenta Doris Rai i le-a luat și le-a introdus mișelește în sloganul său ”Votul tău va scrie istorie pentru Bistrița și bistrițeni!” Da, dom’le, aici s-a ajuns! Să se fure cuvintele în campania locală, nu proiectele, ideile bune!

Astfel stând faptele, aveți grijă de acum înainte cum folosiți următoarele cuvinte: “Bistrița”, “pentru” și “bistrițeni”, că s-a aflat, sunt a lu’ doamna Dobraniș, și orice propoziție sau combinație de cuvinte în care se regăsesc aceste trei cuvinte va fi urmată de o acuzație a oamenilor liberi, liberi să creadă ce vor și să acuze ce vor. Ne-am fi așteptat la mai multă eleganță măcar între doamne, dar cere de unde nu-i. Politica și ambițiile șterg inclusiv asta. Trist.

Oricum, echipa de marketing, nu de comunicare ( acum înțelegeți de unde vine grava confuzie), e vigilentă și nu va mai servi contracandidaților cuvinte pe tavă. De acu, mai pupați de la POL doar o poză cu o cană, o floricică și o urare de bine – s-a decis!

Astfel stând percepția realității la Dobraniș, ți se face și frică să mai intri în magazinele Atlantis că poate iei un produs și te răzgândești, îl pui naibii pe alt raft și te trezești din senin cu o acuzație de furt. Doamnă, sunteți bine?!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: