17.3 C
Bistrița
duminică, mai 5, 2024

Fosta casă de copii de pe strada Toamnei devine campus universitar

Fostul Centru de Plasament de tip familial pentru copii cu dizabilități va găzdui un campus universitar destinat studenților de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, municipiul va avea un campus universitar, destinat studenților de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, care de anul acesta funcționează și la Bistrița.

Acesta va fi amenajat în fostul Centru de Plasament de tip familial pentru copii cu dizabilități  de pe strada Toamnei. Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan spune că deja există finanțare prin Programul Operațional Regional pentru noul campus universitar.

Clădirea a fost eliberată după ce DGASPC a ridicat 14 case de tip familial în județ. Bistrița-Năsăud este primul județ din țară care nu mai are copii instituționalizați.

De asemenea, Consiliul Județean pregătește, în Viișoara, o locuința maxim protejată pentru tineri cu dizabilități, care este deja în construcție.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Incă din anul 2016 se discuta despre înfiinţarea, unui colegiu universitar pentru viitorii asistenţi medicali, în colaborare cu UMF Târgu Mureş, care pâna acum nu s-a realizat.
    Faptul că până la urmă acest deziderat a devenit realitate este de apreciat. Contestabil este modul triumfalist in care politicienii prezintă lucrurile, asumăndu-si meritele in realizarea obiectivului.
    Ba mai mult , Radu Moldovan- Președintele Consiliuluii Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că urmează construirea unui „campus universitar” pe str. Toamnei, un proiect de 10 milioane euro, cu finanțare europeană, prin POR 2021-2027, care va fi pus la dispoziția UMFST Târgu Mureș. În realitate este vorba despre clădirea unde a funcţionat Centrul de Plasament de tip familial pentru copii cu dizabilităţi şi care urmează a fi adaptată cerintelor UMF, după ce a devenit disponibilă ca urmare a transferării copiilor în Casa de tip familial din Viișoara și respectiv din Unirea.

    De fapt este vorba de o mare confuzie când vine vorba de Campus Universitar. Prin definitie un CAMPUS UNIVERSITAR inseamnă o platformă pe care sunt amplasate unități de învățământ superior cu toate dotările pentru învățământ , cercetare, locuințe pentru profesori și studenți, terenuri de sport, agrement etc.
    Prin urmare, nici vorbă de un campus universitar, desi Bistrita ar avea nevoie de un astfel de complex unde să fie adunate impreuna toate extensiile universitare , care in prezent sunt imprastiate in tot orasul in spatii improvizate. Un asemenea CAMPUS ar fi de natură să creeze o atractivitate ridicata pentru viitorii studenti si un climat academic asociat cu o mai buna stabilitate a invătămantului universitar la Bistrita.

  2. Campus: Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc.
    O sa devina camine studentesti, nici decum campus.
    Dar atata va mai place sa folositi cuvinte mari si termeni pomposi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: