1.6 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

FOTBAL: Gloria Bistrița, tot mai aproape de baraj! Victorie chinuită cu Lotus Băile Felix

Echipa de fotbal a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a disputat o nouă partidă în cadrul Play-Off-ului Ligii 3 din seria X. Meciul a început la ora 17:00, iar bistrițenii și-au atribuit victoria și încă trei puncte.

Meciul a contat pentru cea de-a cincea etapă din Play-Off, iar bistrițenii au întâlnit echipa ce ocupă ultimul loc în clasament, Lotus Băile Felix, care au la activ trei înfrângeri, un egal și o victorie.

Bistrițenii se află pe locul al doilea, iar dacă se mențin și ocupă a doua sau prima poziție, vor accede la barajul din Liga 2. Golul victoriei a fost marcat de Franck Yameogo în minutul 50.
Chiar dacă partida părea una facilă pentru bistrițeni, niciuna dintre echipe nu a arătat foarte bine, mai ales că pretențiile sunt mari de la fotbaliștii Gloriei care vor să facă o impresie bună la baraj și, de ce nu, să promoveze. Bistrițenii au dominat de la un capăt la altul, însă nu au reușit să bage mingea în ațe mai mult decât minimul pentru victorie.
Au jucat de la Gloria 2018: Bodea, Georgescu, Copaci, I. Rus, Fridrich, Țica, Manolache, Adam, Stoica, Gondiu, Yameogo. Au mai intrat: Trifan, Stoianof, V. Bogdan, Davordzie, Luca; Antrenor: Adrian Falub.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: