Un impact între două autoturisme a avut loc la ieșirea din Șieuț spre Monor. În accident a fost implicată și o căruță. Echipaje SVSU Șieuț, ISU BN și SAJ BN au fost direcționate la caz.
Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din Șieuț spre Monor. În urma impactului dintre două mașini, acestea au ajuns în afara carosabilului. În accident a fost implicată și o căruță.
Una dintre mașini a ajuns răsturnată pe lateral, în șanț.
Un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj SAJ, SVSU Șieuț și poliția au fost direcționate la caz.
Opt persoane au fost implicate în accident. Din fericire, niciuna nu a fost încarcerată, iar trei ar acuza dureri de spate.
UPDATE:
”În accidentul rutier au fost implicate opt persoane cu două autoturisme și un atelaj hipo. În urma evaluării medicale efectuată la fața locului, trei victime (două femei în vârstă de 42, respectiv 45 de ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani) care prezentau contuzii și politraumatisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte persoane implicate au refuzat transportul la spital” au transmis reprezentanții ISU BN.
















