33.7 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

FOTO: Accident în Dumitra. O tânără a rămas încarcerată

Un accident rutier a avut loc în localitatea Dumitra. O tânără a rămas încarcerată. Pentru extragerea victimei, pompierii au fost nevoiți să taie mașina.

O tânără și-a văzut moartea cu ochii după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod în Dumitra. În urma impactului, șoferița a rămas încarcerată.

Pentru a extrage victima dintre fiarele mașinii, pompierii năsăudeni care încadrează echipajul de descarcerare au fost nevoiți să taie plafonul mașinii.

„Victima era prinsă între bord și stâlpul din stânga, mai ales la nivelul membrelor inferioare. Pe toată durata intervenției a fost conștientă și cooperantă”, transmit reprezentanții ISU BN.

Victima în vârstă de 22 de ani a fost predată echipajului de prim ajutor SMURD. Paramedicii au stabilizat-o pe tânără și au transportat-o la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri suplimentare și tratament de specialitate, întrucât prezenta suspiciune de fractură de femur.

„Conform primelor verificări efectuate de polițiști, la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul național 17C, o tânără de 22 de ani, din Maieru, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Năsăud, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia și a ieșit în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiștii năsăudeni în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...