5.7 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Beat și fără permis, un tânăr din Prundu Bârgăului a furat o mașină și a ajuns până în Șieu-Măgheruș!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați, în data de 29 august, de către o femeie, cu privire la faptul că autoturismul personal, parcat în fața locuinței, în Prundu Bârgăului, ar fi fost sustras. Făptașul, un tânăr din localitate, beat și fără permis, a ajuns cu mașina până în Șieu-Măgheruș.

La scurt timp, pe raza localității Șieu-Măgheruș, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat autoturismul, cât și pe conducătorul acestuia, un tânăr de 21 de ani din Prundu Bârgăului.

Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta ar fi sustras autoturismul, conducând mai apoi până în Șieu-Măgheruș. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, conform IPJ BN.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cu exactitate întreaga activitate infracțională.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...