-14.1 C
Bistrița
luni, ianuarie 19, 2026

FOTO – Bijuteria de jumătate de mileniu de la Corvinești, salvată! Numele donatorilor, inscripționate pe șindrilele noului acoperiș

Lucrările de restaurare a acoperișului bisericii gotice din Corvinești s-au încheiat, la sfârșitul lunii trecute. Zeci de voluntari, veniți din toată țara, au lucrat sub soare, cu mâinile pline de rumeguș și praf, dar cu inimile pline de entuziasm.

Mulțumim tuturor celor care au adoptat o șindrilă și au pus umărul la salvarea bisericii gotice din Corvinești. Cu fiecare șindrilă gravată, cu fiecare gest, ați readus la viață o bijuterie de jumătate de mileniu și ați dat sens unui efort colectiv rar: patrimoniul salvat prin solidaritate”, spun cei de la Ambulanța pentru monumente Bistrița – Năsăud.

Zeci de voluntari, veniți din toată țara, au lucrat sub soare, cu mâinile pline de rumeguș și praf, dar cu inimile pline de entuziasm.

Ei au bătut cuie, au învățat meșteșuguri vechi și au înțeles că salvarea trecutului nu e doar o muncă fizică, ci e o formă de credință civică…

Fiecare șindrilă adoptată a fost o promisiune: că istoria nu se prăbușește atâta vreme cât o comunitate o sprijină din temelii. Iar această comunitate s-a născut aici, în Corvinești — între lemn, praf, sudoare și speranță.

Astăzi, biserica gotică are din nou acoperiș. Dar mai mult decât atât, are o poveste nouă: povestea noastră! Vă mulțumim pentru încredere, pentru generozitate și pentru energia cu care ne-a ținut pe picioare.

Și vă invităm să rămâneți aproape de Ambulanța pentru Monumente Bistrița-Năsăud, pentru că vor urma și alte intervenții, alte povești de salvat.

Împreună, putem ridica nu doar acoperișuri — ci speranța că distrugerea patrimoniului nu este ceva inevitabil ci este o alegere„, au mai precizat cei de la Ambulanța pentru monumente Bistrița – Năsăud.

Numele donatorilor sunt vizibile în acoperișul bisericii, fiecare șindrilă fiind inscripționată manual, de către un voluntar.

Puteți găsi șindrila inscripționată cu numele vostru AICI. 


ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: