4.3 C
Bistrița
joi, martie 5, 2026

FOTO: Costumele cusute cu mărgele de creatoarea Cornelia Bodescu fac senzație în Beijing. „M-au copleșit cu interesul lor!”

Costumele și podoabele din Salva create de Cornelia Bodescu au ajuns tocmai la Beijing (China). Creatoarea populară va reprezenta România, alături de participanți din 61 de țări de pe cele 5 continente. „M-au copleșit efectiv cu interesul lor, cu atenția și grija pe care ne-o acordă…

Evenimentul cultural celebrează Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial. Aceasta este sărbătorită în fiecare an pe 17 octombrie. E chiar ziua în care Adunarea Generală UNESCO a adoptat Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Cu acest prilej, în lume au loc manifestări de conștientizare a importanței culturii tradiționale și de promovare a celor care fac parte din domeniu.

Am ajuns aici datorită Mariei Ionescu, de la Ministerul Culturii, care apreciază oamenii de calitate și face un lucru deosebit pentru meșteșugurile autentice din România. S-au bucurat foarte mult de prezența noastră la târg.

Chinezii știu toată istoria României, știu meșteșuguri… Suntem foarte apreciați aici. Oamenii sunt foarte curioși să vadă și să știe și mai mult despre România.

Sunt efectiv uimită cât de respectuoși, cât de atenți și curioși sunt la toate detaliile. Și cât de mult ne apreciază…! Sunt interesați de toate amănuntelor: de oameni, de meșteșuguri… M-au copleșit efectiv cu interesul lor, cu atenția și grija pe care ne-o acordă!

Iar doamna Andreea Stoian și domnul Țăranu, de la ICR Beijing sunt două persoane care fac cât 100! Atât de mult se ocupă de noi și cu atâta grijă ne tratează…

Atmosfera este extraordinară. Am avut foarte mulți vizitatori. Primarul din Beijing a venit la noi la stand să povestească cu noi. Cei de la Ministerul Culturii de aici au stat mai bine de 15 minute cu noi de vorbă, a povestit creatoarea pentru Bistrițeanul.ro.

Cornelia Bodescu s-a arătat încântată și de organizare.

„În fiecare zi avem timp alocat pentru vizite și recreere, după încheierea târgului. Avem un voluntar care se ocupă doar de noi. Ne duce la masă, ne aduce, ne întreabă dacă avem nevoie de ceva. E incredibil”

Evenimentul a debutat ieri dimineață, printr-o amplă ceremonie de deschidere. Aceasta a cuprins și un spectacol susținut de artiști din țările invitate.

„La Beijing vor avea loc și discuții despre patrimoniul cultural imaterial. Standurile expoziționale ale meșterilor invitați vor completa paleta de culoare ca un semn al bogăției și diversității culturale.

Cornelia Bodescu, meșterul popular din Salva, va reprezenta arta tradițională românească la Târgul Internațional al Patrimoniului Cultural Imaterial de la Beijing”, a transmis dr. Smaranda Mureșan, cercetător științific la Serviciul Cultură Tradițională la Centrul Județean pentru Cultură BN.

Alături de Cornelia Bodescu se află și Flavius Boiț – „bihoreanul în opinci”. Este vorba despre un tânăr din județul Bihor care promovează costumul tradițional și ouăle împistrite din Țara Beiușului.

Cornelia Bodescu este un meșter popular care creează manual costume populare cu mărgele. Este o prezență activă în ultimii ani, la târgurile de profil, promovând valorile patrimoniului cultural local specifice comunei Salva și județului Bistrița-Năsăud.

Invitația de a participa la târgul de meșteri populari organizat la Beijing a venit din partea Ministerului Culturii, prin intermediul Ambasadei Chinei la București. Tot cei de la Ambasada Chinei s-au ocupat și de aspectele organizatorice ale evenimentului”, a precizat Smaranda Mureșan. 

Foto @ Centrul Județean pentru Cultură BN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...