23.6 C
Bistrița
luni, mai 4, 2026

FOTO: Crima din Zagra ar fi fost premeditată. Râca dintre tată și fiu ar fi pornit de la bani

Un tânăr de doar 20 de ani din Zagra și-a omorât tatăl, după ce l-ar fi lovit cu un par în zona capului. Inițial, acesta a vrut să mimeze o luptă cu tatăl său. Însă chiar aseară, în timp ce era audiat de polițiști a recunoscut că și-a omorât părintele cu bună știință. Mai mult, se pare că totul ar fi fost premeditat. Neînțelegerile dintre cei doi ar fi pornit de la bani.

Zagra ajunge din nou în atenția posturilor naționale de știri. Și asta după ce un tânăr de 20 de ani și-a omorât tatăl, chiar în curtea locuinței. Cel care a sunat la 112 a fost chiar tânărul. În prima fază, el le-ar fi spus polițiștilor că între cei doi ar fi avut loc o luptă. Mai puteți citi despre acest subiect AICI.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul de 53 de ani era deja decedat și prezenta urme de violență pe corp. Se pare că bărbatul a fost lovit cu un par, în zona capului, loviturile fiindu-i fatale. Agresorul a recunoscut ulterior, în fața polițiștilor, că și-a omorât părintele.

Tânărul locuia în casa în curtea căreia s-a petrecut grozăvia alături de tatăl său și de două surori. În casă erau tensiuni de mai mult timp, ba din cauza faptului că bărbatul de 53 de ani a încercat să își refacă viața alături de o altă femeie după ce l-a părăsit nevasta, ba din cauza lipsei banilor.

Tânărul n-a putut trece peste reproșurile făcute, și nici peste o palmă încasată acum ceva vreme

Bărbatul i-ar fi reproșat tânărului în nenumărate rânduri că nu prea aduce bani în casă și de aici ar fi pornit totul, spun apropiații. Mai mult, bărbatul i-ar fi dat acum ceva vreme o palmă fiului său. Acestuia i-a stat capul la răzbunare încă de atunci.

Victima a fost ademenită în curtea casei aseară, chiar de cel care i-a devenit călău. Tânărul de 20 de ani i-ar fi spus tatălui său că îl cheamă un vecin în curte. Bărbatul a ieșit, iar tânărul a luat un par din curte și l-a lovit în zona capului. Ulterior s-a aruncat pe jos, și-a deteriorat hainele. Ba chiar și-a autoprovocat răni, pentru a „mima” o luptă cu tatăl său.

Vecinii l-ar fi auzit pe bărbat în timp ce îi spunea fiului său: „Nu mai da”, însă nu au reacționat. Bărbatul care a decedat aseară era văcarul localității și mai lucra cu ziua prin sat.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorilor cu propunere de arest preventiv pentru 30 de zile.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...