15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

FOTO: Descoperire de excepție, la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud!

O descoperire de excepție a ieșit la lumină ieri, în urma inventarierii  documentelor care se păstrează la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud! Este vorba despre un registru care cuprinde inclusiv primul jurământ al unui personaj extraordinar al Bistriței medievale: Christian Pomarius. Este primul notar al orașului, dar și cel care a cumpărat casa Ioan Zidaru în 1533.

Registrul descoperit zilele trecute la Arhive cuprinde jurămintele depuse de  funcționarii statului.

L-am datat ca fiind realizat în perioada 1534-1539, când notar al orașului Bistrița a fost Christian Pomarius. De altfel, primul jurământ îi aparține”, a explicat directoarea instituției, Cornelia Vlașin.

Registrul cu jurăminte a fost completat până în 1867.

Coperta este executată din piele cu închizători și ornamentații metalice.

Cei de la Arhive au promis că vor reveni în zilele următoare și cu alte informații, pe măsură ce vor supune cercetării registrul.

Am fotografiat deocamdată primul și ultimul jurământ: adică pe cel din 1534 și pe cel din 1867. Cel de-al doilea document este în germană, cu caractere gotice. Germana era folosită atunci ca limbă oficială, Bistrița fiind un oraș săsesc. Este evident că a fost realizată manual. De altfel, toate registrele importante aveau astfel de coperți”, a mai explicat Cornelia Vlașin.

Christian Pomarius (Baumgarten, în unele surse) a fost unul dintre cei mai importanți bistrițeni ai anilor 1500. A fost primul notar al orașului care a încercat să consemneze istoria acestor locuri. 

Acesta apare de câteva ori în cartea publicată în 1941 de Emil Csallner – „Fapte memorabile din ţinutul Nösen [o contribuţie la istoria oraşului, capitlului şi districtului Nösen]”.

Cartea a fost tradusă „din nemţeşte de Gelu Pavel – contabil în pensie, la Bistriţa, în 1952” – după cum o indică însemnările primelor pagini. Ea poate fi consultată la Sala de studiu a Arhivelor Naționale Bistriţa-Năsăud.

De aici aflăm că în 1533, Christian Pomarius a cumpărat casa lui Andreas Beuchel – cunoscută bistriţenilor drept „Casa Ioan Zidaru” – pentru suma de 500 de florini. A mai investit în ea încă 60 de florini, efectuând la clădire diverse reparaţii, îmbunătăţiri sau modificări.

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Bravo!!!
    Uite, doamna asta își merita slujba!!! Și salariul și pensia contributiva.
    Se vede ca e pasionata de ceea ce face e dedicata și chiar lucrează!
    Un astfel de registru cu jurăminte ar trebui reînființat și pus la dispoziția mincinoșilor de politruci din ziua de astăzi!!!

  2. Felicitari ! Ma scuzati , dar abia azi am aflat de aceasta descoperire. Sunteti arhivisti profesionisti care inca mai demonstrati ca va pasa de documentele proprii ! Doamna directoare Vlasin multe complimente, urari de bine si sanatate pentru toti cei care truditi acolo intre rafturile de arhiva ca si celor dragi de acasa !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.