16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

FOTO- Două accidente concomitent: În Telciu (zona Tranzbordare) și în Dealul Ștefăniței

Două accidente au avut loc aproape concomitent. O șoferiță începătoare a intrat într-o casă din zona Tranzbordare, Telciu. O mașină de MM s-a oprit într-un cap de pod în Dealul Ștefăniței.

Salvatorii și polițiștii au fost solicitați la două accidente petrecute aproape concomitent.

O familie din Telciu, zona Tranzbordare, s-a trezit cu o mașină în casă. O șoferiță începătoare a pierdut controlul mașinii și a dărâmat un perete.

Nu sunt anunțate victime, doar pagube materiale.

Cinci tineri ce mergeau spre Cluj, într-o mașină de MM, s-au oprit într-un cap de pod

În Dealul Ștefăniței a fost anunțat un accident cu cinci victime. O mașină înmatriculată în județul Maramureș s-a oprit într-un cap de pod.

Conform Mesager 24, în mașină se aflau cinci tineri- șoferul – un tânăr de 23 de ani din Dragomirești (Maramureș) și încă patru tineri din Timișoara ce se îndreptau către Cluj-Napoca.

Pompierii militari cu un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj SAJ și echipajul TIM au fost trimise la caz.

Dintre cele cinci victime, trei cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani au suferit multiple traumatisme. Au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Celelalte două victime nu au avut nevoie de îngrijiri medicale în urmă evaluării la fața locului și au refuzat transportul la spital” au transmis reprezentanții ISU BN.

În această seară, polițiștii au intervenit pe DN 17C, în Dealul Ștefăniței, la un accident.

Din primele date, un autoturism ce se deplasa pe direcția Dealul Ștefăniței către Năsăud a părăsit partea carosabilă intrând în șanțul de pe sensul opus de deplasare.

În urma accidentului, șoferul, un tânăr de 23 de ani, din Dragomirești, județul Maramureș, cât și doi pasageri de 31 și 26 de ani, au fost răniți fiind necesar transportul acestora la spital. În urma testării cu aparatul etilotest a reieșit faptul că șoferul nu se afla sub influența alcoolului” transmite IPJ BN.

Sursă info & foto – Mesager 24

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Domnilor de la permise! Vă rugăm mult și insistent NU mai dați permise de conducere la toți tonții și toantele, ca să nu descremenez pe nimeni! Beliți ochii bine și la profilul candidatului de lângă dvs! Are sau nu calități și deprinderi formate, dacă nu mai lăsati-l să mai învețe și să se mai coacă! Nu-i suficient să tocească niște articole de lege! Că ne omoară cu zile pe drumuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!