1.1 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

FOTO: Părintele Emanuel Vidican, noul preot al Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Bistrița

Părintele Emanuel Cristian Vidican este noul preot slujitor al Parohiei Ortodoxe ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Bistrița, Protopopiatul Bistrița. „Instalarea în demnitatea de slujitor al comunității parohiale a fost împlinită de către părintele protopop Ioan Marius Pintican, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei” – transmite Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.

Ieri, în duminica a 6-a după Rusalii, 20 Iulie, în ziua prăznuirii Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, părintele Emanuel Vidican a fost prezentat credincioșilor veniți în număr mare la Sfânta Liturghie în biserica parohială.
Cu această ocazie i-au fost înmânate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii.

Părintele Emanuel Cristian Vidican s-a născut în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în data de 3 decembrie 1986″, transmite Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.

Acesta este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, promoția 2010, precum și absolvent al Facultății de Drept “Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca.

De asemenea, părintele Emanuel Vidican este absolvent al Școlii doctorale ”Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – unde în anul 2020 a susținut Teza de Doctorat cu titlul: “Importanța Omiletică a Cazaniilor Românești” sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Univ. Vasile Gordon.

Este autor a 2 cărți: ”Importanța Omiletica a Cazaniilor Românești” – Ed. Renașterea – 2022; ”Îmbisericirea medicinei” – Ed. Nostra Nosa – Bistrița – 2024.

Din anul 2011 este căsătorit cu Alexandra Duna (Vidican) și au 3 copii: Maria, Alexandru și Ioana Ecaterina.

A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei în anul 2012 ca preot misionar la Protopopiatul Ortodox Român Bistrița. Din anul 2014 până în prezent este și secretarul Protopopiatului Ortodox Bistrița. De-a lungul anilor a fost implicat în numeroase activități pastoral-misionare ale Bisericii, având frumoase realizări”, mai explică sursa citată.

La parohia bistrițeană, părintele Emanuel va sluji împreună cu preotul paroh Ioan Bujor și cu părintele Alexandru Vidican, cel care a condus Protopopiatul Bistrița timp de 24 de ani.

Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul” este situată pe strada Mărășești Nr. 3-5. Parohia a fost înființată în anul 2000, cel care a format comunitatea parohială fiind preotul paroh Ioan Bujor.

În momentul de față lucrările la biserică sunt într-un stadiu avansat, având exteriorul finalizat, urmând ca cele din interior să fie executate în perioada următoare.


 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: