Unde altundeva decât la Bistrița pot să trăiască peștii în copaci? Că doar nu v-ați închipuit că povestirile baronului Munchausen sunt doar baliverne…?!
Cei de la Cercul de Agrobiologie ne-au făcut zilele trecute o surpriză, uimindu-ne cu câteva fotografii spectaculoase. Acestea demonstreazză, fără tăgadă, că la Bistrița avem onoarea să ne bucurăm până și de pești în copaci…! Ce-i drept, e vorba despre copaci oglindiți în apele lacului din parc… Dar perspectiva este atât de cuceritoare încât chiar nu poate fi ignorată cu una, cu două…
„În acest oraș primitor, natura ne încântă printr-o biodiversitate remarcabilă. Arbori seculari, dar și păsări superbe, dintre care am reușit să surprind guguștiuc (Streptopelia decaocto), vrabie de câmp (Passer montanus), ochiuboului (Troglodytes troglodytes), pițigoiul codat (Aegithalos caudatus) și șorecarul comun (Buteo buteo), acesta din urmă în afara orașului…”, au anunțat cei de la Cercul de Agrobiologie.
Fotografiile sunt realizate de domnul Toader Dorel Bazga și au fost publicate pe pagina Biodiversitatea și Geodiversitatea în Bistrița-Năsăud:
Apărut la noi în țară de aproximativ 9 decenii, din Asia Mică, guguștiucul este azi o specie comună, cu un efectiv de peste 300.000 de perechi în România:
Un exemplar din Ochiul boului, în apropierea Parcului Municipal din Bistrița:
Și dacă tot am vorbit despre păsări – poate cei mai curioși dintre noi vor fi încântați să arunce o privire peste volumul intitulat Păsările în graiul sătenilor din județul Bistrița-Năsăud.
Alexandru Filipașcu a publicat cartea în 1970, iar biologul Ciprian Samoilă ne atrage atenția că este o lucrare extraordinară care cuprinde aproape 100 de ornitoapelative cunoscute până la acel moment pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud.
Dacă numeroase apelative sunt de circulație mai largă, unele sunt specific transilvănene: pițiguș, pitpalac, împăratu-păsărilor, hîrău, matiaș, merlă (merglă), stigleț…
Aveți acum ocazia să aflați și că vechiul apelativ vultur încă mai circulă pe ici – pe colo, cu înțelesul general de „vultur pleșuv” sau „codalb”. În județul Bistrița-Năsăud capătă adesea și înțelesul de „acvilă” – la munte, vulturi care adesea răpesc miei din curțile țăranilor.
Din apelativele locale, Alexandru Filipașcu menționează canlău, sîmbdiță, clăer, țaizăr, zaiț și altele.
Bircan, folosit în Valea Mare și Șanț, este un apelativ pentru cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), cu etimologie germană Birkhahn – aparent introdus de vânătorii străini care dețineau terenuri de vânătoare în Munții Rodnei – ne mai explică Ciprian Samoilă.
Foto: Bazga Toader Dorel
