12.6 C
Bistrița
miercuri, mai 8, 2024

FOTO. Pe culmile muntelui Ararat, pe urmele lui Noe: „Să ne descoperim propria arcă…”

Încă un război cu sine câştigat, încă o victorie, încă o expediţie fantastică: Profesorul Ioan Bâca de la Universitatea Babeş Bolyai, Extensia Bistriţa, s-a întors recent din expediţia pe muntele Ararat. Ne-a împărtăşit şi nouă din emoţiile şi provocările acestui proiect.

Expediția a avut în primul rând un scop cultural-istoric: am vrut să interpretăm contextul biblic legat de legenda Arcei lui Noe, care ar fi acostat pe muntele Ararat, după încetarea potopului… Dar a fost vorba şi de un scop spiritual: am încercat să ne descoperim propria arcă… Însoţită de perechi de gânduri, speranțe și împliniri…”, a mărturisit profesorul Ioan Bâca.

De la sine înţeles, expediţia a avut un scop științific bine definit, care a implicat  cercetări pe teren ale membrilor pe specialitatea lor. Ghidul care i-a însoţit a avut misiunea de a organiza activitățile specifice unei expediții montane: transferul spre tabăra de bază și spre taberele intermediare, instalarea corturilor, aclimatizarea, pregătirea și servirea hranei.

Un medic pneumolog a studiat comportamentul organismului la altitudine, în timp ce un medic psihiatru s-a ocupat de declanșarea unor frustrări și traume datorită răului de altitudine. Un economist s-a ocupat de buna gestionare a bugetului într-o expediție montană. Geograful Ioan Bâca a fost interesat de relieful vulcanic, fluvial și glaciar.

Impactul turismului montan asupra comunităților din zonă, felul în care sunt organizate activitățile turistice sau tehnicile de deplasare în teren muntos stâncos și cu gheață s-au numărat, de asemenea, printre subiectele de interes urmărite de Ioan Bâca.

Nu în ultimul rând, a fost vorba şi de un scop sportiv: ne-am dorit să escaladăm vârful Ararat care are o înălţime de 5137 m, pe fața lui sudică”, a admis profesorul geograf.

Muntele Ararat este situat în partea de est a Turciei, în Podișul Armeniei, în regiunea etnică a Kurdistanului turcesc, în vecinătatea orașului Dogubayazit. Este un stratovulcan (vulcan în strate), al doilea ca înălțime din Asia, după Damavand (5610 m) din Iran, care a erupt ultima dată în anul 1840.

Vulcanul Ararat, cunoscut și ca Muntele Ururut / Agri Dagi / Gridah, este situat într-o regiune de palimpsest cultural-istoric… Aici s-au succedat de-a lungul mileniilor, mai multe imperii și regate. Toate au lăsat în urma lor numeroase dovezi arheologice, atractive şi astăzi pentru vizitatori”, a explicat profesorul Ioan Bâca.

S-a referit, astfel, la Imperiul Hitit (mileniul III – sec. XVII î.e.n), Regatul Urartu (sec. IX-VI î.e.n), Satrapia Armeniei (sec. VI-IV î.e.n), Regatul Armeniei / Armenia Mare (sec. IV î.e.n – sec. V e.n), Imperiul Persan (sec. V – sec. XVI e.n) şi Imperiul Otoman (sec. XVI – perioada actuală).

Acolo să fie, oare, Arca lui Noe…? Cercetările continuă…

Conform Bibliei, Dumnezeu a hotărât să pedepsească omenirea aflată în decădere morală. L-a însărcinat pe Noe să construiască o arcă, în care să intre câte două exemplare (mascul şi femelă) din ființele care trăiau la vremea aceea (3600 î.e.n) pe Pământ.

După 40 de zile și 40 de nopți de ploaie, totul a fost înecat de ape. Doar Arca lui Noe plutea în derivă, purtând germenii vieții. După 150 de zile diluviene, arca ar fi acostat pe Muntele Ararat.

Astăzi, pe creștetul muntelui, la peste 4800 m altitudine, se află un ghețar impresionant, care aprovizionează cu apă văile radiare care drenează flancurile vulcanului. Să fie Arca lui Noe prinsă în acest ghețar? Pe de altă parte, în localitatea aflată pe un versant frământat, se păstrează o formă de relief cu aspect oval. Şi ea ar induce ideea unui corp imens, pietrificat… Să fie acolo Arca lui Noe? Nimeni nu poate știi… Dar locurile au o poveste care atrage numeroși turiști, din lumea întreagă… Astfel încât cercetările pentru aflarea Arcei lui Noe continuă…”, ne-a mai mărturisit profesorul Ioan Bâca.

Expediţia pe urmele legendei referitoare la Arca lui Noe a fost posibilă datorită unui sponsor – SC Topo Total Execut SRL din Rodna, căruia profesorul de geografie i-a şi mulţumit pentru încredere.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):