-0.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 21, 2025

FOTO: Pe Dealu Cocoșului, ca-n Afganistan! Militarii bistrițeni se pregătesc de război!

Militarii Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților” au început procesul de pregătire. În august vor începe executarea unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan. Exercițiul „o zi în Afganistan” a avut loc pe Dealul Cocoșului. O parte din militari au participat chiar la instruiri pentru acordarea ajutorului medical.

În perioada 11 – 22 iunie, militarii Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților” se vor pregăti intens pentru participarea la misiunea „Resolute Support” din Afganistan.

Aceștia vor pleca în luna august, pentru o perioadă de șase luni de zile. Acolo vor colabora cu Forțele NATO și Forțele de Securitate Afgane, în zona de apărare apropiată a Bazei Aeriene Kandahar.

Înainte de a pleca la pregătirea de la Cincu, militarii au avut un exercițiu, „O zi în Afganistan”, ce s-a desfășurat pe Dealul Cocoșului și în Dorolea.

„O zi în Afganistan” a reprezentat un exercițiu complex, desfășurat de plutoanele de infanterie, în cadrul unui scenariu tactic aproape identic celui din teatrul de operații din Afganistan, cu scopul repetării și exersării de către militari a tuturor procedurilor și activităților desfășurate pe timpul unei misiuni în aria de responsabilitate.

În cadrul exercițiului, desfășurat în poligoanele de instrucție Dealul Cocoșului și Dorolea, au fost replicate atât forțele de securitate afgane, cât și persoanele civile, pentru a reda cât mai fidel realitatea câmpului de luptă.

Mai multe despre ce a însemnat exercițiul de pe Dealul Cocoșului, puteți citi AICI.

Pregătiri medicale

30 de militari bistrițeni au participat la un curs de acordare prim ajutor.

Pe parcursul a cinci zile, instructorii i-au învățat procedee și tehnici de acordare a primului ajutor, în condiții cât mai apropiate câmpului de luptă.

Opt dintre militari s-au pregătit mai intens, timp de o lună de zile, împreună cu personalul SMURD din cadrul ISU Mureș.

Mai multe despre aceste antrenamente găsiți AICI.

 

FOTO- Radu Bungărdean

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.