19.1 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

FOTO: Se montează noi leduri, pe Bulevardul Republicii! Le vom vedea luminând diseară. Ce îi îngrijorează pe șoferi:

De câteva zile, pe Bulevardul Republicii se montează noi leduri, moderne și mult mai economice! Șoferii care le-au admirat în trafic susțin însă că seamănă cu niște farfurii atârnate chiar pe mijlocul bulevardului. Aceștia s-au arătat îngrijorați:

Este vorba despre un proiect de care se vorbește încă din 2018 și care presupune modernizarea iluminatului public și îngroparea cablurilor.

36 de străzi sunt prinse în proiectul de modernizare și reabilitare a iluminatului public, lucrările debutând în forță anul trecut, spre finalul lunii aprilie.

S-a început cu Bulevardul Republicii, iar criticile și ironiile nu au lipsit din „meniu”. Cu atât mai mult cu cât stâlpii – într-un dulce stil mioritic – au fost amplasați aproape în mijlocul trotuarelor. Despre acest subiect, puteți reciti accesând linkul de mai jos:

Ceva frumos, ceva deosebit, pe Republicii! Stâlpi în mijlocul trotuarului

Șoferii sunt îngrijorați și în legătură cu dispariția unor locuri de parcare. 

Din cauza acestor iluminatoare, mi se pare că vor dispărea o grămadă de locuri de parcare…! De la Poliție, până la Sanitar, am numărat eu 4 locuri dispărute pe o singură direcție de mers…!”, ne-a transmis unul dintre șoferii din zonă. 

Bulevardul Republicii va fi prima stradă dintre cele 36 de străzi cuprinse în proiectul de 4 milioane de euro, finanțat pe Fonduri Europene, atras de Primăria Bistrița.

„Proiectul are ca obiective principale scăderea consumului primar de energie electrică în iluminatul public cu peste 43%, reducerea anuală a emisiilor gazelor de seră cu aproximativ 23 echivalent tone de CO2 și extinderea rețelei de iluminat public în Bistrița și în localitățile componente.

Lungimea rețelei proiectate este de 21,28 km. 609 stâlpi noi vor moderniza actuala rețea de iluminat public pe străzile din Bistrița cuprinse în acest proiect.

Întreaga rețea nouă de iluminat public va fi îngropată, pentru eliminarea cablurilor aeriene și pentru un aspect modern și civilizat al străzilor care intră în acest proiect”, explica viceprimarul Cristian Niculae, anul trecut în aprilie.

Se pare că în această seară vom avea parte de primele probe și primele încercări ale noilor becuri, amplasate în mijlocul bulevardului. Rămâne de văzut, totodată, câte locuri de parcare au dispărut odată cu montarea noilor stâlpi care să susțină ledurile amplasate.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: