26.2 C
Bistrița
luni, septembrie 9, 2024

FOTO: Un autobuz a intrat într-un rondou cu flori din zona spitalului. Șoferului i s-ar fi făcut rău

Un autobuz aparținând operatorului de transport Transmixt a întrat în această dimineață într-un rondou cu flori, dintr-unul din sensurile giratorii de lângă Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Se pare că șoferului i s-ar fi făcut rău la volan.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în sensul giratoriu dintre străzile Avram Iancu și Grănicerilor. Autobuzul care aparține operatorului de transport Transmixt și era în timpul unei curse a intrat într-unul dintre rondourile cu flori din sens.

Se pare că șoferului i s-a făcut rău la volan și n-a mai putut controla autobuzul, acesta a lovit mai multe mașini parcate și s-a oprit într-un rondou cu flori. Un echipaj SAJ i-a acordat acestuia primul ajutor.

„În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că un bărbat, de 69 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autobuz, din cauza unor afecțiuni medicale, a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat, accidentându-l pe conducătorul auto care în acel momemt cobora din autovehicul. Din impact, autorismul a ricoșat în alte 2 autoturisme parcate, iar autobuzul s-a oprit în scuarul sensului giratoriu din intersecția străzilor Avram Iancu cu Grănicerilor.

În urma accidentului, conducătorul autobuzului și cel al autoturismului, un bărbat de 42 de ani, din Bistrița au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările în acest caz continuă pentru vătămare corporală din culpă”, informează IPJ BN.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...