26.6 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

FOTO – Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital. S-ar părea că acesta ar fi consumat etnobotanice

În urmă cu puțin timp, un tânăr care locuiește la un bloc de pe strada Mesteacănului, a fost transportat la spital în stare gravă. S-ar părea că acesta a consumat droguri de mare risc.

Incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Mesteacănului, din Bistrița. Un echipaj medical al SAJ a găsit un tânăr de 19 ani inconștient. Acesta a fost transportat la UPU.

Se pare că acesta ar fi consumat droguri. La fața locului a intervenit și un echipaj de poliție. Trei dintre prietenii tânărului au fost duși la audieri.

„Echipajul SAJ a intervenit pe strada Mesteacănului din municipiu, de unde a preluat un tânăr în comă, inconștient. Se pare că este vorba despre supradoză de droguri. A fost transportat la UPU Bistrița“, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ BN, Ciprian Păcurar.

UPDATE:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Camelia Strungari, tânărul și-a revenit, însă este incoerent, într-o stare de agitație și prezintă tulburări de spectru psihic. Acesta va fi transferat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: