-1.6 C
Bistrița
joi, februarie 26, 2026

FOTO/VIDEO – Un tânăr este în stare foarte gravă, după o acrobație cu motocicleta, în Sărățel

Un tânăr de 20 de ani este în stare foarte gravă, după o cascadorie cu o motocicletă pe DJ172G, în Sărățel. Acesta a intrat cu motocicleta într-o căruță staționată și a fost aruncat la câțiva metri.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DJ172G. Din primele informații rezultă că un tânăr de 20 de ani care conducea o motocicletă urcat în picioare pe aceasta a pierdut controlul și a intrat într-o căruță staționată pe acostament.

În urma impactului, tânărul a fost aruncat la câțiva metri distanță, pe acostament. Un alt tânăr care se afla într-o mașină în spatele său a sunat la 112.

Echipajul medical SMURD a găsit tânărul în stare foarte gravă, inconștient. Acesta a fost stabilizat și transportat la spital.

Tânărul este din localitate. Acesta muncea în Germania și venise acasă, culmea, tocmai să își facă școala de șoferi.

Apropiații spun că acesta nu avea experiență în condus motociclete și nici un permis pentru așa ceva. Se pare că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca pe motocicletă.

UPDATE:

Tânărul a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud. Este posibil ca acesta să fie transferat pentru o operație pe creier la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca sau Târgu Mureș.

Acesta este în comă, cu o hemoragie puternică la cap. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

UPDATE 2:

În cursul nopții, tânărul a fost transportat la clinica de neurochirurgie din Cluj-Napoca, pentru a fi supus unei operații chirurgicale.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=ltKxxCMh8m0″ /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...

TINU House Art angajează agent vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița, la CAR Credit Plan, Transmixt, MedTOTAL

Compania Tinu House Art angajează agenți de vânzări pentru Reghin, Cluj, Suceava, Maramureș și Bistrița. CAR Bistrita Agenția Credit Plan caută asistent manager și Operator PC. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la EUROCOMPOZITE,  TRANSMIXT sau Policlinica MedTOTAL. Oferta completă, mai jos:  

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.