FOTO/VIDEO – Bistrițeanca Roxana Sofia, voluntară la Dumbrava: „E locul în care am învățat ce înseamnă să fii om”

Roxana Sofia, din Bistrița, a fost voluntară la Centrul Dumbrava, administrat de Viorel Pașca, în anul 2021, și spune că acesta e locul în care a învățat ce înseamnă să fii om. „Au trecut ani de atunci, dar o parte din sufletul meu a rămas la Dumbrava. Acolo am înțeles că adevărata bogăție nu este ceea ce avem, ci binele pe care îl lăsăm în urmă. Și dacă există un loc în care am simțit cel mai puternic prezența lui Dumnezeu, acela a fost Dumbrava” – a mărturisit ea.

„Dumbrava – locul în care am învățat ce înseamnă să fii om. Anul 2021 mi-a schimbat viața pentru totdeauna. A fost anul în care am ajuns pentru prima dată ca voluntar la Dumbrava. Auzisem multe despre acel loc și îmi doream enorm să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo. Voiam să cunosc oamenii, să le ascult poveștile și să înțeleg de ce atât de mulți spuneau că la Dumbrava Dumnezeu lucrează prin oameni.

Când am ajuns acolo, am descoperit o lume despre care foarte puțini vorbesc. Am întâlnit oameni abandonați de propriii copii, bătrâni cărora familiile le-au vândut casele și apartamentele, oameni care au muncit o viață întreagă, iar la bătrânețe au rămas fără nimic. Unii au fost înșelați de rude, alții au rămas fără bani și fără un acoperiș deasupra capului. Fiecare om avea o poveste. Și fiecare poveste îți rupea sufletul” – a povestit Roxana Sofia pentru ziarul local Bistrițeanul.ro.

A rămas la Dumbrava aproape o lună și, privind în urmă, poate spune că a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Acolo a învățat cele mai importante lecții despre viață…

„Până atunci credeam că viața mea este grea și că multe lucruri mi se cuvin. Credeam că fericirea este ceva normal și că familia va fi mereu acolo. Dar Dumbrava m-a învățat că într-o singură clipă poți pierde tot. Astăzi poți avea o casă, o familie, copii și un rost în viață, iar mâine poți rămâne singur, fără nimeni care să te întrebe dacă mai trăiești.

Cred că nu există o durere mai mare decât să fii abandonat de propria familie. Să știi că oamenii pe care i-ai iubit cel mai mult nu mai sunt lângă tine atunci când ai cea mai mare nevoie de ei.

La Dumbrava l-am cunoscut pe Viorel Pașca, pe soția și pe copiii lui. Sunt oameni pe care îi respect din tot sufletul. Nu am văzut niciodată la ei dorința de a fi lăudați. Tot ceea ce făceau venea din iubire pentru oameni.

Ajungeam să fac parte din toate activitățile de acolo. Ajutam în bucătărie la pregătirea meselor, tăiam legume, făceam tot ce era nevoie și chiar am vopsit cruci. Dar cel mai mult îmi plăcea să stau printre oameni”, a completat.

Aceasta juca alături de cei internați acolo remi, cărți, povesteau ore întregi și râdeau împreună. Voia să le ofere câteva clipe în care să uite de durerile lor.

„Cu femeile am vrut să fac ceva special. Le pieptănam, le aranjam părul și le machiam. Pentru mine era un gest simplu. Pentru ele însemna enorm. Nu voi uita niciodată privirea unei femei care s-a uitat în oglindă și mi-a spus: „Așa frumoasă nu am fost niciodată.”

În acel moment am simțit o bucurie pe care nu o mai trăisem niciodată. Am machiat și prietene, și rude, dar niciodată nu am văzut atâta emoție. Pentru prima dată am înțeles că nu machiajul le făcea fericite, ci faptul că cineva își făcuse timp pentru ele. Că cineva le privea ca pe niște femei frumoase, nu ca pe niște persoane abandonate.

În ziua aceea au zâmbit din inimă. Pentru câteva clipe au uitat de toate suferințele lor. Și atunci am înțeles că uneori nu ai nevoie de gesturi mari ca să schimbi viața unui om. Uneori este suficient să îi oferi atenție, respect și iubire” – a mai spus bistrițeanca.

Roxana Sofia a participat și la două înmormântări – momente pe care nu le va uita niciodată.

„Era dureros să vezi un om plecând din această lume fără să existe cineva care să-l plângă. La fiecare înmormântare era doar preotul, care rostea ultima rugăciune, și Viorel Pașca, care pregătea mormântul. Atât. Ei erau familia pe care acei oameni nu o mai aveau.

În tot timpul petrecut acolo am văzut cu adevărat cum Dumnezeu poartă de grijă. Aproape în fiecare zi veneau oameni obișnuiți cu zacuscă, bulion, dulceață, gogoși sau alte bunătăți făcute în casă. Nu veneau pentru a fi lăudați. Veneau pentru că aveau inimă.

Nu este deloc ușor să hrănești peste patru sute de oameni în fiecare zi. Și totuși, niciodată nu părea că lipsește ceva. Atunci am înțeles că Dumnezeu lucrează prin oameni.

După ce m-am întors acasă, la Bistrița, am primit un telefon de la Viorel Pașca. M-a întrebat dacă vreau să coordonez unul dintre centrele lui. Nici măcar o clipă nu am stat pe gânduri. Am spus „da”” , ne-a mai povestit.

Apoi a ajuns în centrul din Ineu, unde locuiau douăzeci și șase de bătrâni și a rămas acolo aproximativ cinci luni. Le gătea în fiecare zi, pregătea deserturi, îi primea pe vizitatori și încerca să transforme acea casă într-un adevărat cămin.

„Nu duceau lipsă de mâncare, medicamente sau un pat curat. Le lipsea însă familia.
Mulți se întrebau unde au greșit. De ce au ajuns singuri. Unii își acceptau destinul și spuneau că, la rândul lor, își abandonaseră copiii sau soțiile și că acum culegeau ceea ce semănaseră. Au fost lecții grele despre viață, iertare și responsabilitate.

Privind tot ceea ce am trăit, am înțeles că oamenii aceștia aveau un acoperiș, hrană, îngrijire și o șansă datorită lui Viorel Pașca și tuturor celor care îl sprijineau. Am văzut oameni aduși în stare critică, oameni fără speranță, care au primit o nouă șansă la viață.
De aceea m-a durut să văd că, la un moment dat, autoritățile au venit și l-au încătușat în cadrul unei anchete. Pentru mine, omul pe care îl cunoscusem era cel care își dedicase viața îngrijirii celor pe care aproape nimeni nu îi mai voia. Indiferent de tot ce s-a întâmplat mai departe, imaginea pe care o port în suflet este aceea a unui om care a ales să facă bine”, a mai precizat.

Roxana Sofia mai spune că Dumbrava nu a schimbat-o doar ca voluntar, ci ca om, învățând acolo să fie recunoscătoare pentru tot ceea ce are.

„M-a învățat să nu judec niciodată un om după hainele pe care le poartă sau după locul în care a ajuns. M-a învățat că orice om are o poveste și că, uneori, cea mai mare formă de iubire este să îi oferi cuiva puțin din timpul tău.

Au trecut ani de atunci, dar o parte din sufletul meu a rămas la Dumbrava. Acolo am înțeles că adevărata bogăție nu este ceea ce avem, ci binele pe care îl lăsăm în urmă. Și dacă există un loc în care am simțit cel mai puternic prezența lui Dumnezeu, acela a fost Dumbrava” – a conchis.