20.4 C
Bistrița
luni, octombrie 2, 2023

FOTO/VIDEO: Bucuria alergătorilor de cursă lungă. CoșBook – o inedită performanță, la Bistrița

58 de familii și peste 300 de elevi din Bistrița au fost implicați, în această dimineață, într-un inedit cros (CoșBook) care a început pe strada Alexandru Odobescu și a cuprins trasee mai lungi sau mai scurte, în funcție de vârstă. „Am venit aici pentru că sunt o persoană competitivă, deși de data aceasta concursul nu prea contează, e mai mult distracție…!”

Crosul Coșbook este cireașa de pe tort a târgului de carte, un eveniment foarte apreciat de comunitatea bistrițeană, și mai ales de tineri, de elevi, de profesorii și adolescenții care au trecut pe aici. Am avut în program foarte multe lansări de carte, colocvii, dezbateri, întâlniri între elevi și profesori, și am avut parte și de un invitat foarte important – diplomatul, poetul și traducătorul Jean Poncet. Cred că un asemenea cros merge perfect și cu lectura, care este și ea un sport al minții. Lectura înseamnă și performanță, dar și un sport de cursă lungă, prin urmare sportul nu este străin de o instituție culturală cum este Biblioteca „George Coșbuc”. O felicit pe Alina Pop, bibliotecara care coordonează acest cros și pe ceilalți colegi ai mei care s-au implicat cu toții în eveniment. A devenit o tradiție a bibliotecii noastre și sunt extrem de mulțumit pentru că putem aduce aici foarte mulți elevi și profesori care redescoperă acum biblioteca…”, a explicat Ioan Pintea, directorul bibliotecii.

Îmi place să alerg și am venit aici pentru că m-a atras premiul de la final, până la urmă nu există competiție, de fapt alergăm pentru o carte. Și îmi place mult și să citesc!”, ne-a mărturisit Alex Gavriloaie, în vârstă de 11 ani, de la Școala Gimnazială Nr. 1.

Iubesc sportul, sunt și cititoare, am auzit că primim și o carte la sfârșitul crosului, încă nu știm ce anume, va fi o surpriză plăcută, sigur. Acum citesc Cronicile din Narnia”, ne-a explicat Mara Sfintean, în vârstă de 12 ani.

Am venit aici pentru că sunt o persoană competitivă, deși de data aceasta vom fi cu toții câștigători, și concursul nu prea contează, e mai mult distracție, pentru că am înțeles că toți copiii vor primi la sfârșit o carte. Mi-ar plăcea să primesc Sub aceeași stea – am citit-o, am văzut-o la biblioteca școlii, mi-ar plăcea s-o am și eu acasă”, ne-a povestit Daria Moraru, de 12 ani.

Denisa Blând, o altă elevă din grupul de copii de la Școala Gimnazială Nr. 1 ne-a explicat că au decis să vină la crosul CoșBook aflând de acest eveniment de la diriginta lor, profesoara de română Carmen Diana Burje – ea însăși concurent la categoria family, alături de fiul său în vârstă de 4 ani, dar și susținătoare a elevilor săi.

Mi se pare super tare să alergi, mai ales cu familia! Fac și eu ceva sport, nu chiar de performanță, sunt majoretă, mai precis, și mi se pare extraordinară alergarea asta…”, a recunoscut și Lorena Moldovan.

[arve url=”https://youtu.be/mE_kpeNYbY4″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Woooww! Deserturi de toamnă, cu puțin zahăr, surpriza toamnei de la Gelateria Aniela

Gelateria Aniela surprinde, din nou, cu un meniu delicios, de toamnă, numai bun de împărțit cu cineva drag și perfect pentru cei care țin la dietă! Vă așteaptă așadar deserturi de toamnă, inedite și, important, cu puțin zahăr. Pot fi servite pe loc sau la pachet. Dar puteți face și comandă.

REDUCERE 20 la sută, astăzi și mâine, în magazinele MARECOM! Sunt Zilele MARECOM, împlinesc 18 ani de activitate

Producătorul Marecom a ajuns la 18 ani de activitate și sărbătorește alături de clienți, cu oferte...

Caravana Škoda vine la Bistrița

Te așteptăm în 21 și 22 Octombrie 2023, în parcare la Bistrița Retail Park (lângă Selgros), între orele 10:00 și 18:00, pentru două zile pline de surprize, concursuri și premii pentru toată familia. Vizitează-ne și profită de ocazia de a testa multe modele îndrăgite Škoda!