7.4 C
Bistrița
vineri, octombrie 15, 2021

FOTO/VIDEO: Cum se vede lumea când ești imobilizat pe o targă, la un pas de moarte, în peștera Tăușoare…

…Când sub ochii tăi s-au prăbușit sute de tone de bolovani, gata să te strivească și pe tine, când spaima e atât de mare încât tremuri necontrolat din toate încheieturile, când ești nevoit să ai încredere în oamenii de alături, care luptă să te salveze, care te cară în brațe și poartă targa spre ieșirea din peștera Tăușoare…

Lumea se colorează cu totul altfel, se simte și se interpretează în cu totul alte sensuri atunci când ești imobilizat într-o targă care se zgâlțâie, se sucește, este împinsă sau întoarsă pe verticală, purtată pe brațe de 10 salvatori de la Salvaspeo care au călătorit deja trei ore, de la Cluj la Bistrița, pentru a scoate această targă din interiorul unei peșteri contorsionate – uluitor de frumoasă, care ți se așterne la picioare și de jur împrejur ca un cer imens înlăuntrul unui munte, pe vecie condamnată la întuneric… Sunt aglomerări și răsuciri ale unor pietre uriașe sculptate și aranjate de la sine, fisurate, sclipitoare și spectaculoase – care ți se dezvăluie în fragmente mici, orbitoare, imediat înghițite la loc de întuneric… Iar bezna care se închide amenințător în spate, se luminează, te înnebunește și înlănțuie în față… Și rămâne, în final, această vrajă instantanee care te amenință, în același timp, cu moartea imediată, oricând posibilă, și pericolul iminent care plutește în aerul umed…

Lumea arată cu totul altfel atunci când doar bolovanii peșterii Tăușoare se întrezăresc deasupra – amenințători și magnetici – când deasupra, printre lacrimi, cad fire de praf sau plouă rarefiat cu pulberea unor pietre care par să se descompună chiar acum, chiar peste tine… când tavanul sclipește în mii de steluțe de argint despre care custodele Crin Theodorescu povestește calm că este „argintul lui Mihai” – „pentru că Mihai, fiul meu, când l-a văzut prima oară, la 5 ani și jumătate, în peșteră, a exclamat Tata, suntem bogați! Este o peșteră suflată cu argint!, deși în realitate nu sunt decât picături de apă – condens – care în lumina lanternelor amplasate pe casca de protecție sclipesc amețitor și miraculos…

Și înțelegi brusc că fiecare întâlnire cu peștera Izvorul Tăușoarelor este o experiență de viață și de moarte îndesată în câteva prelungi minute care ticăie asurzitor în creier, în amintiri bizare, demult îngropate, care se amestecă și se suprapun peste planuri de viitor – o experiență capabilă să-ți modifice complet destinul și să-l întoarcă pe dos…

[arve url=”https://youtu.be/wvV7RYrrGQE” /]

5 speologi exploratori care au intrat în aria protejată a peșterii Tăușoare, în această dimineață, și alți 3 speologi care au rămas deasupra, pentru cercetări la suprafața peșterii, au suferit un accident… Grupul din interiorul peșterii suferă un accident provocat de prăbușirea unor mase de bolovani încastrați în stratul aluvionar al peșterii, accidentul se petrece la aproximativ 400 de metri de intrarea în peșteră, în zona numită Turnul Gotic. Echipa de exploatare supraterană este surprinsă de o decolmatare bruscă, în urma căreia doi membri suferă multiple traumatisme.

Acesta a fost scenariul care a prevăzut sarcini și atribuții pentru Poliție, Jandarmi, Salvamont, Serviciul Județean de Ambulanță, Comitetul local pentru Situații de Urgență și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, precum  și pentru Inspectoratul  Județean pentru Situații de Urgență.

Întreaga activitate a fost condusă de locotenent colonel Florin Răcilă, de speologii răniți la suprafața peșterii s-au ocupat cei șase salvamontiști ai Serviciului Județean Salvamont Bistrița-Năsăud în timp ce operațiunile de salvare din interiorul peșterii au fost coordonate de speologii de la Salvamont Salvaspeo Cluj-Napoca – singurii autorizați să execute asemenea misiuni deosebit de dificile, mai ales datorită reliefului contorsionat, sculptat în coloane și galerii verticale, umed și presărat de pâraie suțiri și zgomotoase…

Întâmplarea sau destinul a făcut ca victima de pe targă să fim noi înșine – poate doar pentru a certifica faptul că, în asemenea momente cruciale, când viața noastră – a voastră – depinde un fir de păr – în peștera Tăușoare, dar și în alte spații sau timpuri, momente sau împrejurări – singura opțiune valabilă este credința în Dumnezeu și încrederea în acești oameni…

Toți cei care au participat astăzi la exercițiul tactic coordonat de ISU „Bistrița” – având drept scop verificarea capacității manageriale și operative privind gestionarea unor situații de urgență manifestate în aria de competență a instituției – toți – adică speologii salvatori din Cluj, medicii de pe Ambulanță, salvamontiștii, jandarmii, polițiștii, voluntarii și mulți alții din jurul lor – s-au descurcat admirabil și impresionant: este suficient să-i privești în ochi, să le urmărești gesturile, să le simți brațele încordate a efort sau pasiunea care se întrezărește dincolo de oboseală – ca să te convingi că sunt profesioniști, că merită și poți să ai încredere…

Și că ei toți sunt cu adevărat daruri trimise de Dumnezeu, pentru noi… Deși poate nu merităm de fiecare dată…

Despre Tăușoare puteți să recitiți impresii și accesând linkurile de mai jos:

FOTO: O adevărată revelație. Imaginați-vă un bloc cu zece etaje în mijlocul Peșterii Tăuşoare

Ies la iveală noi minuni din măruntaiele peșterii Izvorul Tăușoarelor!

Este UNIC în lume, este la fel de important precum opera lui Brâncuşi şi trăieşte doar în Bistriţa-Năsăud! (VIDEO)

Mărturiile cutremurătoare ale custodelui Tăușoarelor: „Niciodată n-am fost mai aproape de moarte…”

FANTASTIC: Au forţat limitele şi au făcut câteva descoperiri extraordinare în Peştera Tăuşoarelor (FOTO)

OAMENI în Bistriţa-Năsăud. Crin Theodorescu: „Cel mai frumos lucru pe care poţi să-l descoperi în Peştera Tăuşoare eşti tu însuţi…”

FOTO/VIDEO: Peştera Tăuşoare. Cerul de sub munte. O întâlnire răscolitoare. Pe viaţă şi pe moarte…

[arve url=”https://youtu.be/AScjBSq7gHc” /]

[arve url=”https://youtu.be/G_u6ZzWv8E0″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Se caută tehnician maseur și kinoterapeut! NOI locuri de muncă, disponibile la Subway Viișoara, Transmixt, Electroplast, IMP România sau RDS

Salon CLAUDIA angajează tehnician maseur și kinoterapeut (ă). Restaurantul Subway Viișoara din incinta Petrom angajează preparatori sandwich-uri, iar Leoni are disponibile sute de locuri de muncă. RCS & RDS caută agent vânzări. Oferta completă, mai jos: 

Jachete bărbătești – care este perfectă pentru vremea rece?

Vremea rece aduce cu sine nevoia de a ne schimba garderoba. Pentru sezonul rece, în orice...

Ianiki After school e ALTCEVA: Cursuri în limba Germană! Și-ți iau copilul de la școală și-ți vine acasă cu tema făcută și fericit!

Un ALTFEL de after school și-a deschis azi porțile, în Bistrița. Cei de la IANIKI îți...